Ministerul Finanțelor lansează de luni, 5 decembrie, patru noi emisiuni de titluri de stat, destinate exclusiv populației, prin programul Fidelis. Dobânzile oferite sunt de 7,65% pe 1 an (lei), 8% pe 3 ani (lei), 2,7% pe un an (euro) și 3,7% pe 2 ani (euro). Valoarea nominală este de 100 lei/100 euro, iar pragul minim de subscriere este de 5000 lei/1000 euro. (zf.ro)
Bonas (BONA) a raportat venituri totale de 17,6 mil. lei, în creștere cu 25%. În raport se precizează faptul că această creștere a vânzărilor a dus și la o creștere a producției, compania începând odată cu luna septembrie să proceseze 12.000 de litri de lapte zilnic, cu 2.000 de litri peste media de până atunci. Compania a raportat, de asemenea, un rezultat net negativ de 144 mii lei, comparativ cu un profit de 135 mii de lei în urmă cu un an, ca urmare a contextului economic instabil. Reprezentanții companiei au mai anunțat faptul că au ca obiectiv încheierea anului cu un rezultat pozitiv. Nivelul disponibilităților și al investițiilor pe termen scurt a fost de 2,1 mil. lei la finalul lunii septembrie, iar lichiditatea curentă a companiei este de 2,4, cu o rată de îndatorare de 11%. (bvb.ro)
GoCab (CAB) a anunțat pentru primele nouă luni ale anului venituri din exploatare de 1 mil. lei, în scădere cu 17%. La nivelul trimestrului trei, veniturile s-au ridicat la 604,5 mii lei. Pierderea celor nouă luni a fost de 3,9 mil. lei, în timp ce, la nivel de trimestru, aceasta s-a ridicat la 1,3 mil. lei, comparativ cu 1,1 mil. lei în T3 2021. Capitalurile proprii se ridicau la 5,4 mil. lei la finalul lunii septembrie. Conform conducerii, GoCab a devenit disponibilă în 22 de orașe din România. (bvb.ro)
Acțiunile americane au înregistrat ieri scăderi, pe măsură ce protestele cauzate de restricțiile de Covid prelungite din China au afectat piețele. Dow Jones a pierdut 500 de puncte, sau 1,45%, în timp ce indicii S&P 500 și Nasdaq au scăzut cu 1,5%, respectiv cu 1,6%. În China, oamenii și-au manifestat frustrările față de politica Beijingului de zero Covid. Autoritățile au înăsprit controalele Covid pe măsură ce cazurile au crescut, deși, la începutul lunii, acestea sugerau că economia era pe cale de redeschidere. Acțiunile companiilor cu unități mari de producție în China au fost cele mai afectate. Apple (AAPL) a scăzut cu 2,6% după ce Bloomberg a scris că tulburările de la o fabrică din China ar putea însemna cu 6 milioane de unități iPhone Pro mai puține. (cnbc.com)
Prețurile petrolului sfidează așteptările și au șters aproape în totalitate avansul prețurilor din anul 2022. Prețul petrolului WTI a scăzut ieri, la un moment dat, până la cel mai scăzut nivel din decembrie anul trecut. Ultimele restricții din China cauzate de Covid au schimbat semnificativ perspectivele pentru petrol, despre care unii oameni din piață credeau că ar putea ajunge până la 150 de dolari pe baril sau mai mult, ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia. Analiștii consideră că prețul petrolului peste pragul de 100 de dolari pe baril este mai mult ca sigur. (cnbc.com)
Mâine vor apărea datele cu privire la nivelul inflației din Zona Euro. În același timp, tot mâine, investitorii vor asculta discursul președintelui Fed, Jerome Powell pentru potențiale indicii despre cum ar putea arăta viitoarele majorări ale ratei dobânzii. Joi vom afla rata șomajului din zona Euro, dar și situația cheltuielilor de consum personal din SUA. (investing.com, cnbc.com)
BVB:
BONA, CAB
Extern:
piețele internaționale
BET | 11.530,21 | -0.34% |
BETPlus | 1.722,93 | -0.34% |
BET-TR | 22.427,67 | -0.34% |
BET-XT | 1.010,74 | -0.47% |
BET-FI | 49.366,89 | -1.22% |
BET-NG | 865,23 | -0.42% |
BET AeRO | 822,10 | -0.80% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
TLV | 19.4600 | 0.83% | 4.232.266 |
FP | 1.9100 | -0.93% | 3.959.003 |
SNG | 40.0000 | -0.25% | 2.952.962 |
SNP | 0.4480 | -0.99% | 2.509.869 |
AQ | 0.5480 | 1.48% | 2.364.946 |
M | 15.6000 | 0.00% | 902.096 |
BRD | 12.9200 | -1.37% | 803.854 |
EBS | 144.6000 | -1.30% | 506.290 |
AG | 1.1440 | -11.86% | 465.202 |
FIMA | 5.9500 | 0.00% | 380.146 |
Dow Jones | 33.849,46 | -1.26% |
S&P 500 | 7.360,89 | -1.05% |
NASDAQ | 11.049,50 | -0.89% |
VIX | 22,21 | 0.54% |
DAX | 14.383,36 | -0.61% |
CAC 40 | 6.665,20 | -0.19% |
FTSE MIB IDX | 24.440,88 | -0.47% |
AEX Amsterdam | 720,51 | 0.52% |
WSE WIG | 55.748,47 | -0.53% |
Shanghai | 3.060,67 | 0.18% |
Nikkei 225 | 28.129,66 | -0.55% |
S&P/ASX 200 | 7.229,10 | -0.42% |
SUA 10Y | 3.707% |
SUA 5Y | 3.9062% |
SUA 2Y | 4.4649% |
Canada 10Y | 2.963% |
Germania 10Y | 1.9805% |
Franța 10Y | 2.612% |
Japonia 10Y | 0.246% |
Hong Kong 10Y | 3.569% |
RO 10YR | 8.000% |
RO 5YR | 7.750% |
RO 2YR | 7.310% |
România | 6.75% |
SUA | 3.75%-4% |
UE | 2.00% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,751.70 | 0.66% |
Argint | 21.220 | 1.46% |
Petrol Brent | 85.37 | 1.76% |
Cupru | 3.6567 | 1.58% |
EUR/RON | 4.9223 | 0.09% |
USD/RON | 4.7428 | -0.32% |
GBP/RON | 5.6896 | 0.04% |
EUR/USD | 1.0378 | 0.40% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.