Aquila (AQ), a înregistrat în primul semestru venituri de 960,9 mil. lei, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Profitul a înregistrat un avans de 74,2%, până la nivelul de 32,4 mil. lei. Principalele motoare ale evoluției sunt reprezentate de creșterea veniturilor din distribuție și de achiziția Trigor. (bvb.ro)
Transport Trade Services (TTS) a publicat rezultate financiare aferente primului semestru. Compania a raportat venituri totale de 402,4 mil. lei, în creștere cu 47% față de aceeași perioadă a anului trecut. Totodată, compania a raportat un profit net de 61,3 mil. lei, în creștere cu 124,5% față de aceeași perioadă a anului trecut. În primul semestru, compania a accelerat ritmul investițiilor în extinderea capacității flotei (peste 10,4 mil EUR în S1 2022), cuprinzând, în principal, investiții de peste 8 mil. EUR în modernizări și recertificări de nave, dar și achiziția a 8 barje EUROPA 2, cu o capacitate cumulată de 13.600 tone. Totodată, compania a continuat programul de modernizare a facilităților portuare. În luna mai, TTS a semnat contractul de finanțare din fonduri europene a unui proiect de modernizare a terminalului portuar din Giurgiu, în valoare totală de 23,9 mil. lei, din care 9,5 mil. lei reprezintă contribuția TTS. (bvb.ro)
Sphera Franchise Group (SFG) a realizat cel mai bun trimestru de vânzări din istorie înregistrând venituri de 327,4 mil. lei, în creștere cu 40% față de trimestrul II din 2021. Profitul net a fost de 2,2 mil. de lei, în scădere de 54% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar rezultatul trimestrului doi este cu 13 mil. lei mai mare față de cel din primul trimestru al acestui an când se înregistraseră o pierdere. Pentru primele 6 luni ale anului, compania a înregistrat venituri de 606 mil. lei, o creștere de 36% față de aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA de 21,2 milioane de lei, o scădere de 29%, și o pierdere netă de 8,7 mil. lei, față de un profit net de 5,2 mil. lei înregistrată pentru aceeași perioadă a anului trecut. (bvb.ro)
Impact Developer&Contractor (IMP) a publicat rezultatele aferente semestrului recent încheiat. Compania a raportat venituri de 90 mil. lei, în creștere cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 13,9 mil. lei, față de o pierdere de 2,7 mil. raportat anul trecut. Prețul mediu de vânzare a crescut la 1.627 EUR/mp, de la 1.392 EUR/mp. (bvb.ro)
Honda Motor (HMC) şi LG Energy Solution au anunțat o investiție de 4,4 mld. $ într-o fabrică de construcție baterii pentru autovehicule electrice. Fabrica va fi construită în SUA, iar producția de baterii este estimată să înceapă la sfârșitul anului 2025. Capacitatea de producție a noii fabricii fiind de 40 GwH. (cnbc.com)
Elon Musk a declarat în cadrul unei conferințe de energie în Norvegia, că până la finalul anului acesta dorește că nava spațială Starship a SpaceX să fie lansată pe orbită și totodată, mașinile Tesla (TSLA) să fie dotate cu tehnologia de conducere autonomă, cel puțin în SUA. Musk a declarat că pe termen scurt omenirea are nevoie de petrol și gaze, iar cea mai mare provocare cu care se confruntă lumea este tranziția la o economie și energie sustenabilă, care va mai dura câteva decenii. (investing.com)
Săptămâna viitoare, pe 7 septembrie, la sediul său din California, Apple (AAPL) va organiza bine cunoscutul eveniment de lansare a noilor sale produse. Așa cum compania ne-a obișnuit din 2012, este de așteptat ca în cadrul evenimentului să fie prezentate noi modele de iPhone și noul model Apple Watch. (cnbc.com)
BVB:
TTS, SFG, AQ
Extern:
principalii indici, AAPL
BET | 12.190,46 | -1.19% |
BETPlus | 1.817,83 | -1.16% |
BET-TR | 23.701,55 | -1.17% |
BET-XT | 1.069,79 | -1.11% |
BET-FI | 50.762,00 | -0.64% |
BET-NG | 930,45 | -1.26% |
BET AeRO | 915,65 | -0.42% |
SIMBOL | PRET | VARIATIE | VALOARE |
TLV | 20.0000 | -1.23% | 8.695.902 |
FP | 1.9540 | -1.21% | 1.950.155 |
SNN | 45.0000 | -2.39% | 1.158.908 |
SNP | 0.4755 | -0.52% | 1.033.766 |
EL | 7.9400 | -3.64% | 861.375 |
SNG | 47.1000 | -1.15% | 809.749 |
BRD | 13.7200 | -2.56% | 599.610 |
EBS | 106.3000 | -0.28% | 388.210 |
GAOY | 67.0000 | 3.08% | 308.870 |
UNP | 26.5800 | 1.45% | 224.049 |
Dow Jones | 32.212,38 | 0.08% |
S&P 500 | 7.487,33 | 0.24% |
NASDAQ | 12.066,74 | 0.38% |
VIX | 26,08 | -2.99% |
DAX | 12.892,99 | 0.42% |
CAC 40 | 6.222,28 | -0.8% |
FTSE MIB IDX | 21.841,88 | 0.81% |
AEX Amsterdam | 698,33 | -0.93% |
WSE WIG | 51.274,10 | -0.42% |
Shanghai | 3.231,74 | 0.89% |
Nikkei 225 | 27.863,50 | -0.22% |
S&P/ASX 200 | 6.971,40 | -1.9% |
SUA 10Y | 3.075% |
SUA 5Y | 3.2290% |
SUA 2Y | 3.4069% |
Canada 10Y | 3.104% |
Germania 10Y | 1.5055% |
Franța 10Y | 2.088% |
Japonia 10Y | 0.228% |
Hong Kong 10Y | 3.033% |
RO 10-YR | 8.060% |
RO 5-YR | 7.980% |
RO 2-YR | 7.550% |
România | 5.50% |
SUA | 2.25%-2.50% |
UE | 0.50% |
Japonia | -0.10% |
China | 3.70% |
Aur | 1,746.65 | -0.17% |
Argint | 18.457 | -0.54% |
Petrol Brent | 102.64 | -0.28% |
Cupru | 3.5852 | -0.42% |
EUR/RON | 4.8646 | 0.07% |
USD/RON | 4.8651 | 0.06% |
GBP/RON | 5.6947 | 0.01% |
EUR/USD | 1.0000 | 0.05% |
SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO
Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici .
Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.
Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.