fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 30.09.2020

Evenimente Interne

Acţiunile Holde Agri Invest, companie românească care operează terenuri agricole, vor intra joi, 1 octombrie, la tranzacţionare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul HAI, potrivit informaţiilor ZF. Capitalul social, subscris şi integral vărsat al Holde Agri Invest este de 43 mil. lei, cu o valoare nominală de 1 leu fiecare, din care 37,2 milioane sunt acţiuni ordinare clasa A, iar 5,8 milioane sunt acţiuni preferenţiale clasa B. Din acestea vor fi admise la tranzacţionare cele 37,2 milioane de acţiuni clasa A. (zf.ro)

SIF Banat Crişana (SIF1) convoacă acţionarii pe 2 noiembrie 2020 pentru a aproba derularea unui program de răscumpărare a cel mult 15 milioane de acţiuni pentru reducerea capitalului social, la un preţ minim de 0,1 lei pe acţiune şi unul maxim de 5,102 lei pe unitate. Astfel societatea pune maximum 76,5 mil. lei la bătaie.(zf.ro)

Producătorul de mase plastice Promateris (denumire schimbată din Prodplast în vara anului 2020) a încheiat primul semestru al acestui an cu afaceri de 53 mil. lei, plus 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, în timp ce profitul net s-a dublat la 3,5 mil. lei, arată datele din raportul publicat la bursă. Creşterea cifrei de afaceri se datorează în mare măsură vânzărilor către Biodeck SA, în valoare de 31.843.979 lei, respectiv 59,06% din cifra de afaceri totală, se arată la bursă. (zf.ro)

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare in­stitu­ţie de credit din România, are pe 1 octombrie 2020 ul­ti­ma chemare pentru investitorii care vor să beneficieze de di­vi­dende, adică ultima zi în care investitorii mai pot tran­zac­ţiona acţiuni care le dau dreptul la o parte din rezultatul net pe 2019, arată datele agregate de ZF. Ulterior, pe 5 octombrie 2020, banca de la Cluj va avea da­ta de înregistrare pentru acţionari, respectiv cei care vor pri­mi pe 16 octombrie 2020 un dividend brut de 0,115 lei pe acţiune, echivalentul unui randament de aproape 5% la pre­ţu­rile curente de tranzacţionare. Prin urmare acţiunile TLV se vor corecta la bursa de la Bu­cureşti, adică vor scădea cel mai probabil cu valoarea ran­da­mentului dividendelor. (zf.ro)

Prezinta rezultate: Autonom Services S.A, COMVEX SA, Idea Bank Romania SA, IMOCREDIT IFN, OMRO IFN S.A., RAIFFEISEN BANK S.A.,SIF1.

Evenimente Externe

Cerberus Capital Management LP şi o firmă rivală de investiţii vor să preia divizia de retail din Franţa aparţinând băncii britanice HSBC Holdings Plc la preţul simbolic de un euro, cu condiţia ca banca britanică să investească peste 500 de milioane de euro (582,70 milioane de dolari) în afacere, conform unor surse citate de Reuters. Acestea menţionează că HSBC colaborează cu firma de consultanţă Lazard pentru vânzarea a 270 de sucursale de retail pe care le deţine în Franţa, ca parte a strategiei directorului executiv Noel Quinn de a reduce costurile la nivelul grupului. (bursa.ro)

CEO-ul Tesla Elon Musk plănuieşte să listeze la bursă divizia de sateliţi Starlink, însă procesul ar putea dura câţiva ani de vreme ce veniturile trebuie să devină stabile şi previzibile, scrie Reuters. Miliardarul a declarat anul trecut că Starlink reprezintă o sursă importantă de venituri pentru SpaceX. Scopul iniţiativei Starlink este lansarea a zeci de mii de sateliţi care să acopere Pământul cu internet de înaltă viteză, numărul putând ajunge la 1.400 până la sfârşitul anului. Per total, SpaceX a primit aprobare pentru 42.000 de sateliţi. (zf.ro)

Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a anunțat marți că a ajuns la un acord în SUA, în valoare de 9,5 milioane de dolari, pentru a soluționa investigațiile autorităților de reglementare în cazul vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, transmit DPA și Reuters. Producătorul auto italo-american a fost anchetat de Autoritatea de Supraveghere a Piețelor Financiare din SUA (SEC) pentru că i-a dezinformat pe investitori deoarece nu le-a spus că a efectuat în 2016 doar o revizuire internă limitată a modului în care sunt respectate reglementările privind emisiile, scrie Agerpres.(profit.ro)

Compania americană de ride-sharing Uber Technologies ia în calcul cumpărarea Free Now, fosta mytaxi, parte a celei mai mari platforme europene de mobilitate deținută de Daimler și BMW, care include și aplicația clevertaxi.ro. Achiziția ar fi un pas important pentru creșterea cotei de piață a Uber în Europa și America Latină. Tot în contextul difcultăților generate de pandemie, Free Now a fuzionat, luna aceasta, cu aplicația franceză Kapten, controlată tot de Daimler și lansată pe piață în 2012.(profit.ro)

In Focus

BVB:
HAI, SIF1, PPL, TLV
Extern:
UBER, HSBA, FCA,- simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET9,008.04 -0.03%
BET-XT810.86 -0.01%
BET-FI42,427.82 -0.31%
BET-NG660.080.71%
BET Plus1,348.75-0.05%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2.3200-1.90%46.50%
FP1.32000.00%19.64%
BRD12.84000.78%9.73%
EBS86.6400-1.92%5.75%
SNP0.3320-0.30%5.13%
SNG28.75002.68%3.84%
TRP0.39901.53%3.03%
EL11.15002.29%1.50%
TGN283.0000-1.39%0.83%
SNN16.5600-0.84%0.56%

 

 


Extern
DOW 3027,452.66+1.34%
VIX26.270.31%
S&P 5003,335.47-0.48%
NASDAQ11,085.25-0.29%
DAX12,825.82-0.35%
WIG201,718.21-1.16%
BUX33,150.26+3.81%
NIKKEI23,186.50-1.48%
SHANGHAI3,214.57-0.30%

 


Obligațiuni
SUA 10Y0.650%
SUA 5Y0.255%
SUA 2Y0.127%
Canada 10Y0.534%
Germania 10Y-0.547%
Franța 10Y-0.269%
Japonia 10Y0.017%
Hong Kong 10Y0.429%
RO 10-YR3.435%
RO 5-YR3.260%
RO 2-YR3.040%

 


Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,896.60-0.37%
Argint23.980-1.90%
Petrol Brent41.10-1.06%
Cupru2.9922-0.15%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8669 RON+0.07%
USD/RON4.1485 RON+0.17%
GBP/RON5.3263RON-0.03%
EUR/USD1.1731 USD-0.09%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA