fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 31.08.2020

Evenimente Interne

Consiliul de Administraţie al TeraPlast (TRP) intenţionează să supună aprobării acţionarilor propunerea de distribuire de dividende trimestriale pe baza situaţiilor financiare interimare, aferente perioadei ianuarie – septembrie 2020, în valoare totală cuprinsă între 44 şi 48 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei. Acesta subliniază faptul că propunerea preliminară de distribuție a dividendelor poate suferi modificări. Calculat la prețul de tranzacționare de vineri, acesta ar aduce un randament cuprins între 7.3% și 8.0%. Data ex-dividend propusă este 15 decembrie 2020, aceasta urmând a fi supusă votului acționarilor. (bvb.ro, financialintelligence.ro)

Grupul Bittnet a înregistrat în primul semestru al anului 2020 o cifră de afaceri de 55,1 milioane lei, în creştere cu 39% faţă de perioada similară din 2019, şi un profit operaţional de 2,38 milioane lei, conform datelor financiare remise vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB). De asemenea, se așteaptă ca veniturile globale pentru întregul an 2020 ale Bittnet Group vor ajunge la 125 milioane lei. “Actuala pandemie de COVID-19 a demonstrat cât de importante au devenit activele digitale pentru economiile noastre. Rețelele și conectivitatea, datele, inteligența artificială, abilitățile digitale de bază și avansate susțin economiile și societățile noastre, permițând continuarea muncii.” a declarat Mihai Logofătu, CEO și cofondator Bittnet Group. (financialintelligence.ro)

Turbomecanica Bucureşti (TBM) a obţinut, pentru primul semestru al anului, un profit net de 10,09 milioane de lei, cu 30,3% sub cel de la jumătatea anului trecut, în condiţiile creşterii cheltuielilor într-un ritm mai accelerat decât cel al veniturilor, reiese din comunicatul companiei. Veniturile companiei au crescut însă cu 6,3%, fiind de 54,79 mil. lei. (bursa.ro)

Compa Sibiu (CMP) a raportat pentru primele șase luni ale anului curent o pierdere de 4,06 mil. lei, față de un profit net de 23,75 mil. lei în primul semestru al anului trecut. De asemenea, cifra de afaceri a companiei a fost cu 41,8% mai mică decât cea realizată în primele șase luni ale anului trecut. (bursa.ro)

Evenimente Externe

Acţiunile americane din tehnologie valorează acum mai mult decât întreaga piață bursieră europeană, potrivit Bank of America Global Research, citată de CNBC. Așadar, este prima dată când capitalizarea de piață a sectorului tehnologic din SUA, de 9,1 trilioane de dolari, depășește Europa, inclusiv Marea Britanie şi Elveția, care este acum la 8,9 trilioane de dolari. În 2007, capitalizarea companiilor europene era de patru ori mai mare decât cea a acțiunilor americane din tehnologie. (financialintelligence.ro)

Warren Buffett a anunțat ieri că Berkshire Hathaway (BRK.A, BRK.B), compania pe care acesta o controlează, a achiziționat câte 5% din cele cinci companii comerciale de renume din Japonia (Itochu Corp., Marubeni Corp., Mitsubishi Corp., Mitsui & Co. și Sumitomo Corp.). Berkshire a precizat că achizițiile s-au derulat pe o perioadă de 12 luni prin achiziții regulate. Pe baza cotațiilor de tranzacționare de vineri, tranzacțiile se ridică la aproximativ 6.25 mld. dolari. Compania mai spune că intenționează să dețină investițiile pe termen lung și că poate crește participațiile sale în oricare dintre companii până la un maxim de 9,9%, în funcție de preț. (cnbc.com)

In Focus

BVB:

BNET, TRP, TBM, CMP

Extern:

BRK.A, BRK.B – simboluri care pot fi tranzacționate prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET8,850.68-0.27%
BET-XT 802.93-0.26%
BET-FI42,233.96-0.19%
BET-NG678.650.10%
BET Plus1,325.68-0.29%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
TLV2.2250-1.33%44.18%
SNG28.95000.52%5.94%
SFG13.50000.37%5.65%
BRD11.60000.00%5.39%
FP1.24000.00%5.32%
EL11.70000.43%4.77%
EBS101.50002.32%4.71%
SNP0.34550.14%4.17%
TGN293.0000-1.01%3.86%
M37.00000.54%3.59%

Extern
DOW 3028,653.87+0.57%
VIX22.96-6.17%
S&P 5003,508.01+0.67%
NASDAQ11,695.63+0.60%
DAX13,033.20-0.48%
WIG201,829.79-0.90%
BUX34,842.51-1.77%
NIKKEI23,277.50+1.73%
SHANGHAI3,430.88+0.80%

Obligațiuni
SUA 10Y0.731%
SUA 5Y0.277%
SUA 2Y 0.133%
Canada 10Y0.632%
Germania 10Y-0.406%
Franța 10Y-0.103%
Japonia 10Y0.052%
Hong Kong 10Y0.555%
RO 10-YR3.830%
RO 5-YR3.405%
RO 2-YR2.955%

Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,981.950.36%
Argint28.2271.57%
Petrol Brent45.952.00%
Cupru3.01600.70%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8408 RON0.10%
USD/RON4.0619 RON-0.02%
GBP/RON5.4248 RON0.03%
EUR/USD1.1918 USD0.13%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA