UiPath s-a listat la bursă!

După 16 ani de la lansarea startup-ului într-un apartament din București, UiPath s-a listat astăzi, 21 aprilie, pe cea mai mare piață de capital din lume, New York Stock Exchange, sub simbolul bursier PATH.

În cadrul ofertei publice inițiale (IPO) au fost strânși 1,34 miliarde de dolari, fiind cel mai mare IPO al unui dezvoltator software după oferta desfășurată de Snowflake Inc. (NYSE:SNOW) în luna septembrie a anului trecut, valoarea de piață a UiPath după operațiune fiind de aproximativ 29 miliarde de dolari.

Până în acest moment, UiPath a trecut prin mai multe runde de finanțare în urma cărora a strâns nu mai puțin de 2 miliarde de dolari, fonduri care au susținut creșterea accelerată a companiei și i-a ajutat să-și dezvolte platforma RPA (Robotic Process Automation) destinată corporațiilor. Software-ul companiei monitorizează activitatea utilizatorilor pentru a automatiza sarcini repetitive, atât din front-office cât și back-office, inclusiv cele efectuate prin intermediul altor software-uri utilizate de client, cum ar fi managementul relației cu clienții (CRM) sau software-ul de planificare a resurselor întreprinderii (ERP).

Accesează aici pagina dedicată UiPath de pe website-ul nostru pentru a afla mai multe informații despre povestea unicornului românesc, iar dacă dorești să investești în acțiunile UiPath caută simbolul PATH în contul tău din platforma noastră de tranzacționare dedicată piețelor internaționale. Dacă încă nu ai un cont de tranzacționare te invităm să îți deschizi unul online în doar câteva minute.