Poziție | Stop Loss | Target price |
LONG | 104$ | 121$ |
Perspectiva pe termen mediu
Graficul saptamanal al actiunii Walmart Inc. (simbol bursier: WMT) arata ca pretul actiunii a crescut de la minimul de la sfarsitul lunii dec. 2018 si a atins noi maxime anul acesta in iul.2019 in jur de 114-115$.
Pretul actiunilor Walmart a crescut cu circa 35% de la minimul din dec. 2018 la maximele din iul. 2019. Este una dintre cele mai importante companii de retail din lume.
Preturile se tranzactioneaza deasupra norului Ichimoku, dar destul de departe de acesta. Acestea s-au corectat de la maximele din iul. 2019 si au gasit o sustinere in zona de suport de la 104-106$. Lunga lumanarea verde, reprezentand evolutia preturilor in ultima saptamana, este un semn ”bullish”.
Momentum (linia violet) este pozitiv, gata sa-si reia trendul ascendent. Daca linia momentum va avea un trend ascendent si va depasi maximele anterioare din iun.-iul. 2019, acest fapt indica o crestere a presiunii la cumparare.
MACD (linia albastra) a fost aproape sa genereze un semnal de vanzare (sageata rosie) intr-o zona supra-cumparata (deasupra nivelului 4.0). Semnalul a fost anulat odata cu ziua de joi, 15 aug. 2019, cand investitorii au intrat agresiv la cumparare. Daca indicatorul MACD va genera un semnal de vanzare, atunci vom asista la o corectie a pretului actiunii.
In general actiunea Walmart se tranzactioneaza intr-o piata ascendenta (”bullish market”). Investitorii ar putea privi orice corectie a preturilor actiunii ca o oportunitate de a intra din nou la cumparare.
Dan Turmacu, CFTe
Senior Analist Tehnic
Poziție | Stop Loss | Target price |
LONG | 104$ | 121$ |
Perspectiva pe termen scurt
Walmart a raportat rezultatele financiare pe trimestrul al doilea joi, 15 aug. 2019, peste asteptarile analistilor. Profitul net pe actiune a fost la nivelul de 1,27$ fata de estimarile de 1,22$ (o surpriza pozitiva de 0,05$), in usoara scadere (cu 2%) fata de anul precedent. Compania a distribuit un dividend pe actiune in valoare de 0,53$ aferent trimestrului al doilea, egal cu cel aferent primului trimestru, ceea ce inseamna un randament al dividendelor de circa 1,9%.
Graficul zilnic al actiunii Walmart arata o inversare a trendului ascendent in a doua parte a lunii iul. 2019. Preturile actiunii au inceput sa se corecteze de la nivelul de circa 115$ in iul. 2019 si au cazut brusc spre zona de suport de la 104-106$ si spre media mobila pe 200 zile (200z EMA). Preturile au gasit sprijin in zona de suport de la 104-106$ la inceputul lui aug. 2019 si apoi au sarit de la suport joi, pe 15 aug. 2019 spre maximele din iul. 2019.
Preferinta investitorilor pentru actiunea Walmart este reflectata in raportul puterii relative RS (a se vedea panoul de jos). Linia RS (linia violet) a confirmat incepand cu apr. 2019 trendul ascendent al pretului actiunii. Desi preturile s-au corectat, linia RS se mentine deasupra unei zone de suport (liniile violet). Linia RS a crescut brusc joi, pe 15 aug. 2019, spre valoarea de 0,45, odata cu gap-ul ascendent al pretului actiunii.
Directional Movement a sustinut corectia pretului Walmart (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii directionali au trimis semnale incepand cu inceputul lunii aug. 2019 ce au aratat o directie descendenta a pretului actiunii pe masura ce +DI (linia verde) s-a intersectat si a trecut dedesubtul –DI (linia rosie). Linia ADX (linia albastra) ne spune daca pretul actiunii se confrunta cu un trend puternic (peste valoarea de 25).
Situatia s-a schimbat insa joi, pe 15 aug. 2019 cum linia +DI a trecut brusc deasupra liniei -DI aratand o directie ascendenta a pretului actiunii, dar noul trend este inca in formare.
Dan Turmacu, CFTe
Senior Analist Tehnic