Indicele
BET al Bursei de Valori Bucureşti se deprecia cu 0,3% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de luni, 18 mai, ajungând la 30.406 puncte, conform datelor
bvb.ro. Cea mai mare scădere din structura BET era afişată de acţiunile
BRD SocGen (-2,4%), urmate de
Sphera Franchise Group (-1,8%), Antibiotice
Iaşi (-1,7%) şi Premier Energy (-1,4%). La polul opus, Romgaz creştea cu 1,8%, iar Cris-Tim cu 1,6%.
Lichiditatea pieţei principale de
acţiuni atingea 16 mil. lei; tot astăzi, au fost procesate în sistemul BVB
titlurile de stat din cea mai recentă emisiune Fidelis. Bursele vest-europene au deschis şi ele săptămâna în teritoriu negativ, după ce investitorii au reacţionat rapid la noile tensiuni dintre Statele Unite şi Iran. Donald Trump a avertizat Teheranul că timpul se scurge şi trebuie să accepte urgent un acord de pace, blocând practic negocierile. Mesajul a panicat pieţele financiare din Europa, unde majoritatea acţiunilor scad considerabil, în timp ce preţul petrolului a început să înregistreze noi creşteri, scrie CNBC.