Webinar gratuit:
Cum înregistrezi în contabilitate investițiile la bursă ale unei firme?
Inapoi la stiri
Bursă. Fondul Proprietatea redeschide procesul de selecţie pentru un nou administrator unic. Candidaţii au termen până la jumătatea lunii august

27.07.2026

Bursă. Fondul Proprietatea redeschide procesul de selecţie pentru un nou administrator unic. Candidaţii au termen până la jumătatea lunii august

Comitetul Reprezentanţilor Fondului Proprietatea, prezidat de Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei statului în cadrul Ministerului Finanţelor, a decis redeschiderea oficială a procesului de selecţie pentru un nou administrator de fond de investiţii alternative (AFIA) şi administrator unic. Măsura vine în continuarea hotărârilor adoptate în adunările generale ale acţionarilor din septembrie 2024, septembrie 2025 şi iulie 2026, conform unui raport de la BVB. Procedura este adresată noilor potenţiali candidaţi, suplimentar faţă de entităţile care au depus deja scrisori de intenţie până la termenul anterior din martie 2026. Noile scrisori de intenţie pot fi transmise până la data de 7 august 2026, urmând ca ofertele detaliate ale candidaţilor eligibili să fie depuse cel târziu la 12 august 2026. Procesul se desfăşoară sub un format simplificat, cu un buget maxim de 1,5 milioane de lei, având ca principală cerinţă ca viitorul administrator să gestioneze active cel puţin egale cu valoarea celor deţinute de Fondul Proprietatea. Printre criteriile de selecţie aprobate de acţionari se numără experienţa internaţională în administrarea activelor, deţinerea sau posibilitatea obţinerii unei autorizaţii ASF (sau echivalent UE cu paşaportare pentru România) şi o propunere de mandat axată pe continuarea investiţiilor locale, inclusiv în companii de stat. Pe lângă redeschiderea procesului de selecţie a unui nou administrator, acţionarii FP au respins în şedinţa din 23 iulie propunerea de distribuire a unui dividend brut de 0,0453 lei per acţiune, totalizând 145 de milioane de lei. În schimb, au aprobat reducerea capitalului social cu 131,09 milioane de lei prin anularea a peste 252 de milioane de acţiuni proprii răscumpărate, respingând totodată revocarea unor membri din Comitetul Reprezentanţilor. Acţiunile FP au urcat cu 59% în ultimul an, iar în ultima săptămână au pierdut 2,7%, la o capitalizare de circa 2 miliarde de lei.

Stiri asemanatoare

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: