Oferta publică de vânzare de
acţiuni emise de compania de construcţii Novarion DMX Construction s-a încheiat fără succes. Potrivit unei notificări transmise joi, 9 iulie, către Autoritatea de Supraveghere Financiară şi
Bursa de Valori Bucureşti de către intermediarul TradeVille, criteriile necesare pentru finalizarea operaţiunii nu au fost îndeplinite. Oferta, derulată în perioada 3-9 iulie, viza strângerea a maximum 17 milioane de lei
prin emiterea unui milion de acţiuni noi la un preţ standard de 17 lei
pe unitate. Pentru ca listarea pe piaţa
AeRO a
BVB să fie considerată validă, investitorii ar fi trebuit să subscrie un prag minim de 560.000 de acţiuni, echivalentul a 56% din totalul ofertei. Marţi, 7 iulie, după expirarea perioadei în care ordinele beneficiau de un discount de 6%, platformele brokerilor afişau un grad de subscriere de aproape 24%. La acel moment, investitorii plasaseră ordine pentru 236.878 de acţiuni, cumulând puţin peste 4 milioane de lei. În urma închiderii ofertei fără succes, TradeVille a precizat că nu vor mai fi parcurse etapele ulterioare pentru înregistrarea acţiunilor noi şi admiterea acestora la tranzacţionare pe
Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB. „Sumele aferente subscrierilor efectuate vor fi returnate investitorilor, în condiţiile şi termenele stabilite în
Prospect”, spun reprezentanţii casei de brokeraj. Novarion DMX Construction este controlată indirect de omul de afaceri Raul Ţărnaru, prin intermediul Novarion
Holding.