Pentru factorii de decizie, în special în domeniul băncilor centrale, inteligenţa artificială (AI) este un subiect intens dezbătut în prezent.
Pe măsură ce discuţiile avansează şi poziţiile se conturează, devin evidente două linii de argumentare distincte şi tot mai antagonice. Una dintre acestea anticipează o îmbunătăţire majoră şi relativ rapidă a productivităţii la nivelul întregii economii – o evoluţie care, din anumite perspective, poate fi considerată o transformare aproape miraculoasă. Cealaltă este mai puţin convinsă de eventualele beneficii pe termen mediu şi lung, concentrându-se mai degrabă pe bula actuală care amplifică evaluările unui număr restrâns de companii tehnologice, împingând totodată în sus preţurile diverselor bunuri şi servicii asociate dezvoltării rapide şi la scară largă a proiectelor de AI. Analizarea estimărilor privind cheltuielile de capital pe care doar cei mai mari patru furnizori americani de servicii cloud la scară largă („hyperscalers”), Microsoft, Alphabet, Meta şi Amazon, le planifică pentru anul 2026 (de aproximativ 600 de miliarde de dolari) evocă amintiri legate de boom-ul „
dot-com” şi generează temeri că o bulă similară s-ar putea forma chiar în acest moment. În opinia mea, întrebarea esenţială nu este dacă se formează o bulă, ci în ce măsură şi cât de rapid vor apărea câştigurile de productivitate generate de inteligenţa artificială, precum şi ce măsuri ar trebui să adopte factorii de decizie în acest interval. În anii ‘70, futurologul Roy
Amara observa că avem tendinţa de a supraestima impactul unei tehnologii pe termen scurt şi de a-l subestima pe termen lung. Din această perspectivă, internetul şi bula „dot-com” constituie, într-adevăr, exemple relevante la care merită să revenim. În anii ‘90, exista aşteptarea ca internetul să transforme economia peste noapte. Când realitatea s-a dovedit a fi departe de miracolul anticipat iniţial, indicele
Nasdaq a pierdut 78% din valoare în perioada 2000-2002. Cu toate acestea, unele dintre companiile care au supravieţuit acelei perioade de expansiune şi prăbuşire (precum Amazon, eBay şi Google) au continuat să dezvolte idei şi tehnologii, să creeze produse şi pieţe şi, totodată, să acumuleze profituri şi capital, remodelând în acelaşi timp industrii întregi şi tendinţe sociale. Există câteva motive să credem că, în cazul inteligenţei artificiale, ciclul ar putea fi diferit de data aceasta. Inovatorii tehnologici din era „dot-com” aveau puţine
active tangibile, o bază de clienţi limitată şi
venituri reduse. Giganţii tehnologici actuali, implicaţi în cursa pentru dezvoltarea AI, generează deja fluxuri de numerar reale şi consistente din liniile de afaceri anterioare (care rămân active), în timp ce noua tehnologie este deja utilizată în scop comercial, aducând venituri semnificative pe o piaţă diversificată de clienţi privaţi şi guvernamentali (printre care se numără, în mod notabil, organizaţiile militare şi cele din domeniul securităţii). Potrivit unui studiu McKinsey (2025), 88% dintre organizaţii utilizează în prezent AI în cel puţin o funcţie operaţională.
Prin urmare, factorul care ar putea declanşa spargerea unei eventuale bule speculative nu va fi, cel mai probabil, insolvenţa uneia sau a mai multor companii dezvoltatoare de tehnologii noi – aşa cum s-a întâmplat în cazul companiilor „dot-com” –, ci o posibilă supracapacitate: o infrastructură AI creată în exces faţă de cerere (cerere care s-ar putea dovedi sub aşteptări) sau o supraestimare a utilităţii acestei tehnologii. Totuşi, riscul mai scăzut de insolvenţe majore sau generalizate la vârful ciclului de piaţă nu exclude apariţia unei bule speculative, ci doar îi schimbă forma. O idee introdusă de economistul american John Cochrane (profesor afiliat al Universităţii Stanford) ne este de ajutor în acest context. Acesta observa că modelele standard tratează productivitatea unei firme ca pe un dat natural. De exemplu, o fermă produce mai mult când plouă şi mai puţin în perioadele de se