Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a afirmat la ceremonia de listare a Graffiti Plus la
Bursa de Valori Bucureşti de joi că cel puţin o treime din finanţarea pentru
România în perioada 2028-2034 trebuie alocată sectorului privat
prin instrumente financiare. Pîslaru a participat la evenimentul organizat de
BVB cu ocazia intrării la tranzacţionare a Graffiti Plus, prima agenţie de comunicare din România listată la bursă, proces susţinut din fonduri nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, destinate acoperirii costurilor de listare. Ministrul a spus că absorbţia fondurilor europene de coeziune s-a schimbat radical: "România în acest moment este a doua ţară ca absorbţie
pe politica de coeziune, ca sume absolute, şi în top 10 ca procent", a precizat
el, adăugând că ţara a depăşit 33,6%, după ce în trecut se afla constant printre ultimele cinci state din acest clasament, alături de Bulgaria. El a spus că din cele 13,57 miliarde de euro nerambursabile alocate prin PNRR nu vor rămâne bani necheltuiţi, dar a atras atenţia că absorbţia cantitativă nu mai este suficientă: "Nevoile României... sunt mult mai mari decât suma fondurilor europene plus bugetul naţional". Ministrul a spus că obiectivul este trecerea de la logica "ia un euro, cheltui un euro" la un model în care banii publici sunt multiplicaţi prin instrumente financiare, printr-un "efect de pârghie" sau "leveraging". Pîslaru a menţionat că fondurile de capital de risc susţinute prin program au atras din piaţă 2,4 miliarde de euro, pornind de la o alocare iniţială de 300 de milioane de euro, performanţă pe care a descris-o drept una dintre cele mai bune din Uniunea Europeană la
randamentul banilor investiţi în fonduri de equity. Pentru perioada 2028-2034, ministrul a spus că a discutat deja cu colegii din guvern ideea ca "cel puţin o treime din toată finanţarea" pentru dezvoltarea României să meargă către sectorul privat, prin instrumente financiare şi acces la capital, "nu prin granturi". Bursa de Valori Bucureşti, a adăugat el, este "un partener vital" pentru pregătirea acestei tranziţii.