fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 10.11.2023

Evenimente Interne

Medlife (M) a raportat venituri operaționale de 1,64 mld. lei în primele 9 luni, marcând o creștere de 23% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, creșterile cheltuielilor și ale costului finanțării au avut un impact important asupra profitabilității, cu doar 3,8 mil. profit net la finalul primelor 9 luni, față de 56 mil. anul trecut. Aceste rezultate evidențiază performanța solidă a Grupului MedLife, care continuă să experimenteze o cerere susținută pentru serviciile sale, în ciuda unui context macroeconomic mai puțin favorabil. Diferența notabilă față de modelul de achiziții adoptat în anii precedenți constă în faptul că societatea s-a orientat către investiții în proiecte Greenfield dezvoltate atât direct, cât și de către subsidiarele sale. (Raport BVB) 

  

Life is Hard (LIH) a raportat o cifră de afaceri de 29,4 mil. lei pentru primele 9 luni, în creștere cu aproximativ 17% față de anul trecut, în timp ce profitul net a ajuns la 5,05 mil. lei, marcând un salt de 129%. Această evoluție a fost stimulată de creșterea înregistrată în divizia de asigurări, care a condus la o creștere de 9,56% a cifrei de afaceri în domeniul asigurărilor de viață. (Raport BVB) 

  

Transilvania Broker de Asigurare (TBK) a anunțat în raportul trimestrial că volumul primelor intermediate a crescut cu 14,3% în comparație cu anul trecut, deși au existat condiții atipice și dificile în piața asigurărilor. Veniturile din activitatea de distribuție au scăzut cu 13%, pe fondul contextului nefavorabil, cu plafonări ale comisioanelor de distribuție. Cu toate acestea, compania a obținut un profit de 6,3 milioane de lei, cu 21% mai mic decât în aceeași perioadă din anul anterior. (Raport BVB) 

  

Fondul Proprietatea (FP) a publicat la bursă decizia ASF de a aproba amendamentul adus ofertei publice de cumpărare de acțiuni proprii. Astfel, a fost confirmată modificarea numărului de acțiuni de la 670 mil. la 1,67 mld. de acțiuni, respectiv 29% din numărul acțiunilor aflate în circulație. Oferta rămâne deschisă până pe data de 5 decembrie, iar până în acest moment au fost subscrise doar 81 mil. de acțiuni, majoritatea acționarilor așteptând probabil ultimele zile ale ofertei pentru a subscrie. (Raport BVB) 

  

Șantierul Naval Orșova S.A. (SNO) a realizat, în primele 9 luni ale anului 2023, o cifră de afaceri de 81.793.315 lei, în creștere cu 87,11% față de aceeași perioadă a anului precedent, și un profit brut de 4.462.476, de la o pierdere brută de 2.249.461 lei înregistrată în 30 septembrie 2022. Compania a înregistrat un profit net de 3.984.405 lei, în creștere de la pierderea de 2.325.391 lei înregistrată în perioada corespunzătoare din anul 2022. (Raport BVB) 

  

Carbochim S.A. (CBC) a publicat astăzi raportul financiar pentru primele 9 luni ale anului 2023, în care se evidențiază o performanță semnificativă în ceea ce privește veniturile. În această perioadă, CBC a înregistrat venituri în valoare de 170 mil. lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ cinci ori în comparație cu aceeași perioadă a anului 2022, când veniturile se situau la 28.470.521 de lei. De asemenea, compania a înregistrat o evoluție remarcabilă și în ceea ce privește profitul net, înregistrând un profit net de 117 mil. lei în anul 2023, comparativ cu anul 2022, când profitul net raportat a fost de 47 mil. lei.  

 

Evenimente Externe

Jerome Powell, președintele Rezervei Federale americane, a afirmat, în cadrul unei conferințe a FMI, că „nu este sigur” că s-a făcut tot ce era nevoie pentru a se păstra trendul de scădere a inflației. Astfel, Powell a declarat că ar mai putea fi de muncă pentru atingerea nivelului-țintă al inflației, de 2%. Declarațiile vin la puțin peste o săptămână după decizia FED de a păstra nemodificată dobânda-cheie, decizie urmată de niște afirmații ale lui Powell, care alimentaseră puțin optimism în piețe. În urma afirmațiilor de ieri, bursele americane au înregistrat scăderi. (cnbc.com) 

  

Cel mai mare producător de semiconductori din China, SMIC (Semiconductor Manufacturing International Co) a publicat rezultate sub așteptările analiștilor. Profitul trimestrial a înregistrat o scădere cu 80% față de anul trecut, până la nivelul de 93,98 milioane dolari. Performanța scăzută vine pe fondul unei cereri reduse, ca urmare a faptului că mulți dintre consumatori, au redus achiziția de dispozitive, în contextul inflației ridicate. Totuși, SMIC, este văzută de guvernul de la Beijing, compania-cheie cu care poate dezvolta industria semiconductorilor din China, concurând astfel cu giganți precum TSMC sau Samsung. (cnbc.com) 

In Focus

BVB:

M, LIH, TBK, FP, SNO, CBC

Extern:

principalii indici


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET14.534,53-0.06%
BETPlus2.157,30-0.04%
BET-TR30.012,05-0.06%
BET-XT1.253,46-0.04%
BET-FI57.739,610.27%
BET-NG1.048,23-0.29%
BET AeRO904,740.47%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
FP0.54000.56%4.677.642
TLV22.66000.27%2.158.671
SNG46.5000-0.43%1.874.572
BRD17.4600-0.11%1.514.706
EL9.60000.63%1.352.791
SNN47.2500-0.11%1.020.088
SNP0.5450-0.55%960.826
BVB65.6000-0.30%816.470
TRP0.4870-0.41%450.047
TTS23.80000.00%435.442

Extern

 

Dow Jones33.891,94-0.8%
S&P 5008.160,98-1.01%
NASDAQ13.521,45-1.27%
VIX15,294.45%
DAX15.352,540.69%
CAC 407.113,660.98%
FTSE MIB IDX26.835,310.26%
AEX Amsterdam749,162.19%
WSE WIG72.411,600.93%
Shanghai3.053,280.18%
Nikkei 22532.646,461.01%
S&P/ASX 2007.014,900.28%

Obligațiuni
SUA 10Y4.615%
SUA 5Y4.625%
SUA 2Y5.018%
Canada 10Y3.890%
Germania 10Y2.6575%
Franța 10Y3.240%
Japonia 10Y0.855%
Hong Kong 10Y4.040%
RO 10YR6.850%
RO 5YR6.500%
RO 2YR6.150%

 


Dobânda de referință
România7.00%
SUA5,25%- 5,5%
UE4.5%
Japonia-0.10%
China3.45%

Mărfuri
Aur1,961.50-0.42%
Argint22.745-0.70%
Petrol Brent80.350.42%
Cupru3.6297-0.07%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9673
-0.06%
USD/RON4.6579
0.01%
GBP/RON5.69450.03%
EUR/USD5.69450.01%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA