< Înapoi la Analize Tehnice

Analize tehnice

SNP

Data: 19.10.2026

OMV Petrom SA



OMV Petrom SA este o companie care se ocupă cu producția și distribuția de petrol și produse conexe. Compania își desfășoară activitatea prin intermediul următoarelor segmente: Explorare și Producție, Rafinare și Marketing, precum și Gaze și Energie. Segmentul Explorare și Producție vizează explorarea, dezvoltarea și producția de petrol și gaze naturale, concentrându-se pe România, Bulgaria și Georgia. Segmentul Rafinare și Marketing produce și livrează benzină, motorină și alte produse petroliere către clienți, oferind, de asemenea, o gamă variată de servicii prin intermediul rețelelor de stații de distribuție a carburanților. Segmentul Gaze și Energie se concentrează pe vânzarea de gaze. Compania a fost fondată în 1997 şi are sediul în București, România.

O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată în graficul următor.

Compania a raportat rezultatele financiare pe T2 din 2026, peste așteptările analiștilor. Veniturile companiei se ridică la 11,72 miliarde Ron (+45.4% yoy) pe T2 din 2026. Câștigul net pe acțiune a fost un profit net de 0,017 Ron, -10.5% yoy, în raport cu profitul net pe T2 din 2025. Firma a distribuit către acționari un dividend (anual plus special) pe acțiune de 0,058 Ron pentru anul 2025 (un randament al dividendelor de circa 3,6% astăzi), mai mic decȃt cel pe anul 2024. Compania va raporta rezultatele financiare pe T3 din 2026 pe data de 29 octombrie 2026.

Acțiunea OMV Petrom este listată pe bursa de acțiuni BVB, sub simbolul bursier SNP. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 81,7 miliarde Ron, iar prețul acțiunii a crescut de la minimul din septembrie 2026 și până în prezent cu circa 16%.

Indicatorul beta β (1 an) al acțiunii are valoarea de 0,71, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 29% mai puţin volatil decât piața.

Perspectivă pe termen mediu

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Buy

1,45 RON

10%

1,20 RON

De la minimul din luna septembrie 2026, prețurile acțiunii OMV Petrom au crescut de la un nivel de suport situat deasupra norului Ichimoku, nivel situat la 1,13 Ron. Ele se mișcă deasupra norului, atingând acum maximele din luna august 2026. Semnalul este convingător, întrucât norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC - Rate of Change (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la minimul de la sfârșitul lui septembrie 2026, linia ROC se întoarce și are o mișcare ascendentă spre un nivel supra-cumpărat (nivelul 20), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de cumpărare la începutul lui iulie 2026 și este pe cale să genereze un alt semnal în luna octombrie 2026, întrucât s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), deasupra nivelului zero. Linia indicatorului se întoarce și are o mișcare ascendentă spre un nivel supra-cumpărat (nivelul 0,08), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea OMV Petrom are un trend ascendent de la minimul din luna septembrie 2026. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Buy

1,45 RON

10%

1,20 RON

Graficul zilnic al OMV Petrom arată că prețurile se află într-un trend ascendent de la minimul din luna septembrie 2026 şi se îndreaptă spre maximul istoric din iulie 2026, la peste 1,35 Ron. Odată cu începutul raliului, prețurile au deschis o bulă ascendentă a BB, care este în continuare deschisă. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile a trecut peste cea pe 200 zile în luna iulie 2025. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Sistemul de indicatori DMI - Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii OMV Petrom (a se vedea panoul din mijloc, sub cel de volum). Indicatorii direcționali au trimis un semnal în luna octombrie 2026, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia violet) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Trendul este unul destul de puternic acum, întrucât linia ADX se îndreaptă spre nivelul 30.

Preferința investitorilor pentru acțiunea OMV Petrom este reflectată în linia puterii relative - RS în raport cu indicele BET (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimul de la începutul lui iulie 2026), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă prețurile își vor continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să-şi continue mişcarea.

Concluzie:

Pe termen scurt și mediu, este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețurilor acestei acțiuni şi atingerea unor noi maxime istorice. Investitorii ar trebui să intre din nou la cumpărare numai dacă prețul depășește maximul din iulie 2026, de la circa 1,36 Ron.

Analiză scrisă de

Dan Turmacu, CFTe



VEZI ȘI:


NVDA

Data: 12.10.2026

Nvidia Corporation

Citește articolul >

SONY

Data: 05.10.2026

Sony Group Corporation

Citește articolul >

AMD

Data: 28.09.2026

Advanced Micro Devices Inc.

Citește articolul >

DELL

Data: 21.09.2026

Dell Technologies

Citește articolul >

START INVESTIȚII

Vrei un cont de investiții? Discută cu un broker sau începe deschiderea online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Urmărește noutățile despre dividende și fiscalitatea investițiilor prin email, cu ghidul de deducere fiscală și oferte exclusive pentru investitori noi, de la Goldring.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: