Inapoi la stiri
Bursă. Fondul american GEM Global Yield, cu active de 3,4 mld. dolari, poate investi până la 15 mil. dolari în Norofert, prin achiziţia de acţiuni de la acţionarul majoritar

27.07.2026

Bursă. Fondul american GEM Global Yield, cu active de 3,4 mld. dolari, poate investi până la 15 mil. dolari în Norofert, prin achiziţia de acţiuni de la acţionarul majoritar

Fondul de investiţii GEM Global Yield, cu sediul în New York, va putea investi până la 15 milioane de dolari în Norofert (simbol bursier NRF), în baza unui acord semnat cu Vlad Andrei Popescu, preşedintele consiliului de administraţie şi acţionar cu 31,4% în companie, potrivit unui raport publicat de producătorul de îngrăşăminte organice la BVB. Acordul prevede că GEM va putea achiziţiona acţiuni Norofert de la Vlad Andrei Popescu, în limita unei valori totale de până la 15 milioane de dolari, pe parcursul următorilor trei ani. Opţiunea de vânzare poate fi exercitată în mai multe etape, în conformitate cu termenii contractuali. Potrivit companiei, fondurile obţinute de acţionarul majoritar din aceste tranzacţii vor fi direcţionate către Norofert, fie prin creditarea companiei, fie prin participarea la viitoare majorări de capital, în funcţie de aprobările corporative şi de prevederile legislaţiei pieţei de capital. Compania precizează că finanţarea va susţine planurile de dezvoltare pe pieţele din Statele Unite şi Brazilia, două dintre direcţiile strategice de extindere ale grupului. GEM Global Yield este un grup internaţional de investiţii cu sediul în New York, care administrează active de aproximativ 3,4 miliarde de dolari şi a realizat peste 590 de tranzacţii în 70 de ţări. Acţiunile NRF au pierdut 6,36% de la începutul anului, la o capitalizare de 55,2 milioane de lei pe piaţa AeRO. Din acţionariat fac parte investitorul Marius Alexe (12,8%) şi Vlad Popescu (31,4%), preşedinte al consiliului de administraţie.

Stiri asemanatoare

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: