Inapoi la stiri
Bursă. Impetum Investments anunţă că un creditor a cerut intrarea în insolvenţă a companiei. Andrei Cionca, CEO: Este o problemă de aliniere între finanţări şi maturizarea investiţiilor. Căutăm soluţii de refinanţare

16.06.2026

Bursă. Impetum Investments anunţă că un creditor a cerut intrarea în insolvenţă a companiei. Andrei Cionca, CEO: Este o problemă de aliniere între finanţări şi maturizarea investiţiilor. Căutăm soluţii de refinanţare

Impetum Investments, divizia de investiţii a grupului Impetum, a informat marţi piaţa de capital cu privire la înregistrarea pe rolul Tribunalului Bucureşti a unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, formulată de un creditor împotriva societăţii. Reprezentanţii Impetum subliniază că înregistrarea solicitării nu echivalează cu deschiderea efectivă a procedurii de insolvenţă. Compania cu obligaţiuni la BVB a contractat consultanţi externi specializaţi şi precizează că va utiliza toate mijloacele disponibile pentru protejarea intereselor proprii, ale acţionarilor şi ale deţinătorilor de obligaţiuni. Potrivit raportului de la BVB, acţiunea vizează exclusiv Impetum Investments S.A. şi nu implică societăţile din portofoliul său, activitatea curentă desfăşurându-se în parametri normali. Compania are investiţii directe şi indirecte în peste 100 de firme, iar portofoliul de active este evaluat la aproximativ 37 de milioane de euro, conform ultimei evaluări anuale disponibile. „Înţeleg că această informare poate ridica întrebări şi consider că e responsabilitatea mea să fiu direct cu dumneavoastră. În esenţă, situaţia pe care o gestionăm este una de aliniere între perioada pentru care am structurat iniţial finanţările şi perioada în care se maturizează investiţiile din portofoliul nostru, expus pe piaţa din România. Într-un vehicul de portofoliu, valoarea nu se vede întotdeauna în lichiditate imediată. Ea se construieşte în companii, în maturizarea lor operaţională şi în momentul potrivit de exit”, spune Andrei Cionca, CEO-ul Impetum Investments. Societatea va continua să monitorizeze evoluţia procedurilor şi va informa investitorii cu privire la orice elemente relevante sau evoluţii semnificative, în conformitate cu obligaţiile legale şi de reglementare aplicabile, reiese dintr-un raport de la Bursa de Valori. Toamna trecută, Impetum Investments a listat pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB două emisiuni de obligaţiuni corporative garantate, cu o valoare totală de 5,18 milioane de euro. Prima emisiune, sub simbolul IMPI26E, are o valoare de 3,008 milioane de euro şi scadenţa în decembrie 2026. Cea de-a doua, listată sub simbolul IMPI27E, însumează 2,176 milioane de euro şi ajunge la maturitate în iunie 2027, ambele având o dobândă de 9% în euro. „Portofoliul Impetum Investments este diversificat, auditat şi evaluat anual. Valoarea este în interiorul acestui portofoliu, iar responsabilitatea noastră este să gestionăm cu atenţie această etapă, astfel încât o problemă de timp să nu se transforme într-o pierdere de valoare. Suntem în dialog cu finanţatorii şi partenerii noştri pentru identificarea unor soluţii de refinanţare şi de reaşezare a calendarului de plăţi scadente. Obiectivul este să protejăm valoarea portofoliului şi interesele deţinătorilor de obligaţiuni, ale acţionarilor şi ale celorlalte părţi implicate”, adaugă Andrei Cionca.

START INVESTIȚII

Discută direct cu un broker sau deschide contul tău online.

Alege varianta potrivită pentru tine:

NEWSLETTER

Înscrie-te și primești pe email: ghidul complet de deducere fiscală, alerte la schimbari legislative și oferte exclusive pentru investitori noi.

Fii cu un pas înaintea pieței!

Te poți dezabona oricând. Fără SPAM. Datele tale sunt în siguranță.

sau urmărește cele mai importante știri pe: