România ar putea relua, în cel mai scurt timp, producţia de îngrăşăminte la Azomureş, în contextul în care producţia autohtonă acoperă în prezent doar 9% din necesarul naţional. Redeschiderea şi repornirea capacităţilor de producţie este singura soluţie pentru sprijinirea fermierilor, în condiţiile presiunilor persistente asupra preţurilor la îngrăşăminte generate de războiul din Iran, potrivit declaraţiei făcute de Tánczos Barna, ministru interimar al Agriculturii, în cadrul conferinţei de presă din 20 mai. „În România, la îngrăşămintele chimice sunt creşteri substanţiale. La cele
pe bază de azot, creşterea este de peste 100 euro/tonă, iar la cele pe bază de fosfor de 57 euro. Producţia autohtonă acoperă doar 9% din necesarul naţional. Înţelegerea parafată între Romgaz şi Azomureş va deschide noi oportunităţi pentru fermierii din România. Am avut discuţii cu ei şi, în cel mai scurt timp, vom avea producţie autohtonă. Provocările rămân, pentru că, dacă gazul este scump în UE, şi îngrăşămintele vor fi scumpe. Azomureş,
prin Romgaz, este singura soluţie salvatoare pentru fermierii din România”, a spus Tánczos Barna. România a importat în 2025 îngrăşăminte în valoare de 1,25 miliarde de euro, aproape cu 50% mai mult decât în anul anterior, conform datelor Eurostat. Dependenţa de importuri a crescut după ce la finalul anului 2021, Azomureş, deţinut de elveţienii de la Ameropa, a oprit producţia din cauza gazului scump, ca urmare a pandemiei de Covid-19. Astfel, anul trecut a început discuţiile cu Romgaz pentru o posibilă preluare a combinatului şi în acest an s-a parafat înţelegerea.= „Comisia Europeană a anunţat ieri încă un plan de acţiune pentru îngrăşăminte. Săptămâna viitoare, la Consiliu, vom avea o discuţie pe această temă şi ne gândim la un sprijin imediat care să ajute fermierii aflaţi în această situaţie critică la nivel european, nu doar în România, în ceea ce priveşte preţul şi cantităţile disponibile, precum şi posibilitatea de a le folosi în timpul lucrărilor de primăvară. Comisia vine şi cu bani pentru sprijin, dar sumele se decid săptămâna viitoare”, a menţionat Tánczos Barna. În ultimul trimestru al anului 2025, cele mai mari creşteri ale preţurilor îngrăşămimtelor din UE au fost în România (16,8%), Irlanda (15,3%) şi Olanda (12,1%), conform Eurostat. Preţurile au scăzut în Bulgaria (6,1%), Croaţia şi Lituania (ambele cu 0,2%). Totodată, în cadrul conferinţei, Barna a spus că Ministerul Agriculturii a scos la licitaţie terenurile neproductive pentru dezvoltarea unor proiecte de energie verde. De asemenea, reprezentantul ministerului a anunţat că fermierii mai pot depune cererile pentru subvenţiile pe suprafaţă până la termenul-limită din 5 iunie. Până în prezent, au fost depuse aproximativ 500.000 de cereri pentru plata pe suprafaţă. O altă măsură vizează adoptarea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru reluarea creditului fermierului. Aceasta prevede acordarea unei subvenţii pentru acoperirea dobânzii ROBOR, precum şi garantarea a până la 80% din suma împrumutată prin fondurile de garantare. Limita maximă a sprijinului este de 50.000 de euro sau 70% din totalul costurilor suplimentare generate de creşterea preţului la motorină.