< Înapoi la Analize Tehnice

Analize tehnice

MA

Data: 25.08.2025

Mastercard Inc.



Mastercard Inc. este o companie globală, lider în soluții de plată, care oferă o gamă largă de servicii pentru plăți cu carduri de credit, debit, mobile, online și contactless, precum și alte programe de plată electronică conexe, destinate instituțiilor financiare și altor entități. Produsele sale includ carduri de credit și de debit pentru consumatori, carduri preplătite, produse de credit și de debit comerciale. Compania gestionează și licențiază mărci de carduri de plată, cum ar fi MasterCard, Maestro și Cirrus. A fost fondată în 1966 și are sediul în Purchase, NY, SUA.

O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată aici.

Compania a raportat rezultatele financiare pentru T2 2025, peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost de 4,15 $ față de estimările de 4,03 $, în creștere cu 16% comparativ cu profitul net pe acțiune din T2 2024. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 0,76 $ în T2 2025, egal cu cel din T1 2025 (un randament de 0,49%).

Acțiunea Mastercard Inc. este listată pe bursa NYSE, sub simbolul MA. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 541,5 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut, de la minimul din aprilie 2025 și până în prezent, cu aproximativ 29%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,03, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu numai 3% mai volatil decât piața.

Perspectivă pe termen mediu

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Long

630$

5%

570$

De la minimul de la începutul lunii aprilie 2025, prețul acțiunilor Mastercard a crescut de la un nivel de suport situat la marginea superioară a norului Ichimoku, în jur de 465 $. Acțiunile au revenit rapid deasupra norului în aprilie 2025. În prezent, se află într-un trend ascendent, deasupra norului. Semnalul este convingător, deoarece norul proiectat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC - Rate of Change (linia violet), care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la minimele din aprilie 2025, situate ușor sub nivelul zero, linia ROC s-a mișcat în cea mai mare parte între nivelul zero și zona de supra-cumpărare (nivelul 20), ceea ce indică menținerea presiunii la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare în august 2025, atunci când s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), peste nivelul zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă către un nivel de supra-cumpărare (20), ceea ce indică presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Mastercard are o tendință ascendentă începând din aprilie 2025. Investitorii ar putea privi orice retragere a prețului ca pe o oportunitate de a reintra la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Buy

630$

5%

570$

Graficul zilnic al Mastercard arată că prețurile se află într-un raliu pornit de la minimul din aprilie 2025 și au depășit (după retragerea din iunie) un nivel de rezistență constituit din maximele din ianuarie–martie 2025, precum și maximele de la începutul lunii iunie 2025 (de culoare mov), de la circa 575 $. Odată cu începutul raliului, prețurile au format o bulă ascendentă la începutul lunii mai, care s-a închis spre mijlocul lunii iunie 2025. Ulterior, au deschis o nouă bulă ascendentă de la mijlocul lunii august 2025. Merită remarcat că media mobilă pe 50 de zile a trecut peste cea pe 200 de zile încă din decembrie 2022. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 de zile, ceea ce este „bullish”.

Sistemul de indicatori DMI - Directional Movement Index a susținut creșterea prețului acțiunilor Mastercard (a se vedea panoul din mijloc, sub cel de volum). Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă de la începutul lunii mai 2025, semnal care arată o direcție ascendentă, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia violet) arată dacă prețul se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea 25). Trendul este în formare acum, după semnalul de la mijlocul lui august 2025, întrucât linia ADX se află încă sub nivelul 25.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Mastercard este reflectată în linia puterii relative - RS, în raport cu indicele S&P 500 (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare ascendentă de la nivelul de suport (minimele din iulie 2025), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă raliul va continua, atunci linia RS ar trebui să urce din nou către nivelul de rezistență constituit din maximele anterioare (de culoare roșie).

Concluzie

Pe termen scurt și mediu este posibil ca prețul acestei acțiuni să atingă noi maxime istorice.

Dan Turmacu, CFTe



VEZI ȘI:


BA

Data: 01.09.2025

The Boeing Company

Citește articolul >

UBER

Data: 18.08.2025

Uber Technologies, Inc.

Citește articolul >

PLTR

Data: 11.08.2025

Palantir Technologies Inc.

Citește articolul >

IBM

Data: 21.07.2025

International Business Machines Corporation

Citește articolul >