Comisionul 0% – între mit și realitate

Yuval Noah Harari: „Daca primești ceva gratis – tu ești produsul

Oamenii reacționează în două feluri când vine vorba de a primi ceva gratuit, o categorie este bucuroasă și acceptă fără să pună prea multe întrebări, iar alții sunt mai sceptici și întorc problema pe mai multe laturi, o analizează și într-un final iau o decizie.

În ultima perioadă au apărut tot mai multe oferte de tip „Black Friday” printre intermediarii de pe piețele de capital, oferte care aduc cu ele comisioane zero pentru tranzacțiile cu unele acțiuni sau ETF-uri. În rândurile care urmează vom analiza ce stă în spatele acestor oferte generoase și vom vedea de ce o societate comercială, care urmărește obținerea de profit, își permite politicii demne de o organizație non-profit. Se dorește ca articolul să aducă un plus de informație despre „comisionul 0%”, să înțelegem ”fenomenul” astfel încât atunci când vom fi puși în situația de a alege un broker, să avem la îndemână cât mai multe informații pentru a lua cea mai bună decizie pentru noi.

 

La ce trebuie să fim atenți?

Primul lucru la care trebuie să fim atenți este Spread-ul. Acesta este diferența între cele mai bune oferte de cumpărare și de vânzare. De multe ori cei care oferă comision 0, practică un spread (diferență) mai mare între cotații, ceea ce înseamnă că atunci când vrei să cumperi o faci mai scump decât prețul normal din piață, iar când vrei să vinzi o faci mai ieftin, diferențele fiind încasate de broker.

A doua metodă des întâlnită este practicarea de „Front Running” adică platforma pe care tranzacționezi este doar o interfață, care nu este reglementată de autoritățile de supraveghere financiară, având rolul de a prelua ordinele clienților și contra-cost le transmit unuia sau mai multor intermediari autorizați spre executare. În lumea de astăzi informația are cea mai mare valoare și cine are acces la sute de mii de ordine înainte să ajungă efectiv în piață își poate crea propriile beneficii. Prin Front Running, informația legată de dimensiunea și direcția ordinului este vândută și astfel prețul țintă al acțiunii se poate schimba înainte ca ordinul tău să ajungă în piață.

Tranzacționarea de CFD-uri: o parte din cei care ne ademenesc cu comisioane de tip 0% ne oferă în loc de acțiunea unei companii, un alt instrument, un CFD (Contract pentru diferență – eng: Contract For Difference), care are doar ca activ suport o acțiune a unei companii. Ce este de fapt un CFD? Este un instrument speculativ, care urmează mișcările de piață al activului suport. Când achiziționați un CFD nu cumpărați un activ ci speculați modificarea prețului activului. Trebuie avut în vedere și avertismentul dat de fiecare furnizor de servicii financiare referitor la CFD-uri, care de cele mai multe ori sună cam așa: „Avertisment cu privire la riscuri: CFD-urile sunt instrumente complexe și au un risc ridicat de a pierde rapid bani din cauza efectului de levier. 70-80% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă înțelegeți modul în care funcționează CFD-urile și dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.” De cele mai multe ori, companiile care oferă CFD-uri „joacă” împotriva clienților, adică ce pierd clienții este încasat de către broker, aceste venituri acoperind oferta „comision zero”.

Taxe și comisioane mai mari pentru alte servicii. În relația cu un broker, cumpărarea-vânzarea de acțiuni și ETF-uri reprezintă doar o parte din interacțiunea periodică. La unii brokeri anumite rapoarte pot să fie contracost, pot să apară noi taxe precum cele de inactivitate sau să crească valoarea celor existente. Practica a fost împrumutată de la companiile aeriene, unde de multe ori prețul bagajului ajunge să coste cât biletul pasagerului.

Acest comision zero pentru unele instrumente poate fi un „produs cârlig pentru alte instrumente oferite de broker, la care poate practica un comision mult mai mare. Asemănător unui supermarket, de câte ori am mers să cumpărăm o pâine și când am ajuns la casa de marcat, pe lângă pâine, s-au strecurat și alte produse, poziționate strategic astfel încât să le achiziționăm.

 

Alegerea unui broker este un pas important. Ca toate relațiile și cea cu un broker trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă și să fie un parteneriat de tip win-win. Alegerea trebuie făcută în cunoștință de cauză, comisionul e doar o parte a icebergului, cea de deasupra apei, dar trebuie văzută și partea de sub apă, partea care face diferența precum profesionalismul, reputația, onestitatea și existența autorizării și supravegherii din partea autorităților de reglementare.

 

György Demeter,

Broker Goldring