< Înapoi la Analize Tehnice

Analize tehnice

VOD

Data: 26.01.2026

Vodafone Group Plc



Vodafone Group Plc furnizează servicii de telecomunicații în Europa și la nivel internațional. Oferă servicii mobile care permit clienților să apeleze, să trimită mesaje text și să acceseze date, servicii de telefonie fixă, inclusiv bandă largă, oferte de televiziune și servicii de voce și convergență sub denumirile GigaKombi și Vodafone One. De asemenea, oferă servicii mobile, fixe și o suită de servicii de comunicații convergente, cum ar fi Internetul Lucrurilor (IoT), care include conectivitate IoT gestionată, servicii auto și de asigurări, precum și soluții de contorizare inteligentă și sănătate, un portofoliu de cloud și securitate care include servicii cloud publice și private, precum și aplicații și produse bazate pe cloud pentru securizarea rețelelor și dispozitivelor și servicii internaționale de voce, tranzit IP și mesagerie pentru a sprijini clienții business, inclusiv birouri mici de acasă și companii multinaționale mari. Compania a fost fondată în 1894 și are sediul central în Newbury, UK.

O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată în graficul următor.

Compania a raportat rezultatele financiare pe S1 din 2025 (la 30 septembrie 2025, cum anul fiscal se încheie la 31 martie 2026), peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 0,06£, față de estimările de 0,04£, în creștere cu 100% în raport cu profitul net pe acțiune pe S1 din 2024. Firma a distribuit către acționari un dividend interim pe acțiune de 0,020£ pentru 2025, un pic mai mare decât 0.019£ interim pentru 2024 (un randament anual al dividendelor de circa 3,7%).

Acțiunea Vodafone este listată sub forma ADR - American Depositary Receipt (1 ADR are 10 acțiuni ordinare) pe bursa de acțiuni NYSE și pe bursa de acțiuni engleză LSE, sub simbolul bursier VOD. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 23,7 miliarde £, iar prețul acțiunii a crescut de la minimul din aprilie 2025 și până în prezent cu peste 75%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 0,48, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic mult mai puţin volatil în comparație cu piața.

Perspectivă pe termen mediu

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Long

16$

15%

11,7$

De la minimele din ianuarie-aprilie 2025, prețurile (ADR) ale acțiunii Vodafone au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, nivel situat la circa 8$. Ele au ieșit deasupra norului în luna mai 2025, confirmând schimbarea trendului descendent anterior. De atunci prețurile se află într-un trend ascendent deasupra norului. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte s-a schimbat și este colorat în verde.

Indicatorul ROC - Rate of Change (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la baza formată (minimele din decembrie 2024-ianuarie 2025), linia ROC a trecut din nou deasupra nivelului zero la începutul lui martie 2025. Apoi, linia ROC s-a mișcat, în cea mai mare parte, între nivelul zero și un nivel supra-cumpărat (nivelul 20), în funcție de evoluția prețului, fapt ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat un semnal de cumpărare încă de la începutul lui martie 2025, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), la un nivelul supra- vândut (nivelul -0.5). Linia indicatorului are un trend ascendent și se îndreaptă către un nivel supra-cumpărat (nivelul 1.0), fapt ce indică o puternică presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Vodafone are un trend ascendent de la minimele din ianuarie-aprilie 2025. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

Poziție

Target Price

Perc. to Target

Stop loss

Long

14,5$

4%

13$

Graficul zilnic al Vodafone arată că prețurile (ADR) se află într-un raliu de la minimele din aprilie 2025 și înregistreaza noi maxime anuale. Odată cu începutul raliului, prețurile au format mai multe bule ascendente, care le-au dus peste 14$. Prețurile au deschis o nouă bulă ascendentă în noiembrie 2025, care se continuă și în luna ianuarie 2026. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile a trecut peste cea pe 200 zile în luna aprilie 2025. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Sistemul de indicatori DMI - Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Vodafone (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal în luna noiembrie 2025, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia violet) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Raliul este unul puternic, cum linia ADX se află încă peste nivelul 35.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Vodafone este reflectată în linia puterii relative - RS, în raport cu indicele FTSE 100 (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimul din aprilie-mai 2025), confirmând mișcarea prețurilor. Dacă prețurile își vor continua raliul, atunci linia RS își va continua și ea mișcarea ascendentă.

Concluzie:

Pe termen scurt și mediu, este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului ADR al acestei acțiuni spre circa 16$ sau chiar mai sus.

Vodafone reprezintă o situație de redresare profundă a valorii companiei, cu perspective îmbunătățite pentru anul fiscal 2025. În timp ce rezultatele pentru anul fiscal 2024 au arătat o pierdere netă semnificativă (determinată în principal de ajustările pentru depreciere în Germania), previziunile conducerii pentru anul fiscal 2025 indică o stabilizare, cu un EBITDA ajustat așteptat în jur de 13,5 miliarde £.

Strategia de redresare a noului CEO se concentrează pe simplificarea operațională, reducerea costurilor (țintă de 1 miliard £ până în anul fiscal 2026) și optimizarea portofoliului. Cu un preț țintă de 16$ (o creștere de circa 15% plus un randament al dividendelor de 3,7%), ADR-ul oferă un raport risc-recompensă convingător pentru investitorii răbdători care caută companiile de valoare.

Recomand un rating "Buy" pentru investitorii cu un orizont de 1-3 ani, care pot tolera riscurile unei situații de redresare, cu poziții stabilite la nivelurile actuale și un stop-loss strict pe termen scurt la 13$.

Dan Turmacu, CFTe



VEZI ȘI:


NVS

Data: 02.02.2026

Novartis AG

Citește articolul >

TEL

Data: 19.01.2026

C.N.T.E.E. Transelectrica SA

Citește articolul >

RY

Data: 12.01.2026

Royal Bank of Canada

Citește articolul >

INGA

Data: 29.12.2025

ING Groep NV

Citește articolul >