Exxon Mobil Corporation este o companie americană din industria petrolieră cu o prezență în domeniile de explorare și producție, dar și rafinare și petrochimie. Cu sediul în Irving, Texas, este una dintre cele mai mari companii de producție de petrol și produse chimice.
O defalcare a veniturilor companiei pe segmente de afaceri este prezentată în graficul următor.

Compania a raportat rezultatele financiare pe T4 din 2025, uşor peste așteptările analiștilor. Veniturile au fost de 82,3 miliarde $, în scădere anuală cu 1%. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 1,71$ față de estimările de 1,70$, în creștere cu 2% faţă profitul net pe acțiune pe T4 din 2024. Firma a distribuit către acționari un dividend brut pe acțiune de 1,03$ pe T4 din 2025, egal cu cel de pe T3 din 2025 (un randament anual de 3,3%).
Exxon Mobil este listată pe bursa de acțiuni NYSE, sub simbolul bursier XOM. Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 712,5 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din aprilie 2025 și până în prezent cu circa 75%.
Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 0,35, ceea ce indică faptul că prețul este, teoretic, mult mai puţin volatil decât piața.
Perspectivă pe termen mediu
Poziție | Target Price | Perc. to Target | Stop loss |
|---|---|---|---|
Long | 187-88$ | 10% | 145$ |

De la minimul din aprilie 2025, prețurile acțiunii Exxon Mobil au crescut de la un nivel de suport situat sub marginea inferioară a norului Ichimoku, nivel situat la circa 120$. Ele au ieșit definitiv deasupra norului la sfârșitul lui octombrie 2025. Prețurile se află într-un trend ascendent deasupra norului. Semnalul este convingător, întrucât norul deplasat înainte s-a schimbat și este colorat în verde.
Indicatorul ROC - Rate of Change (linia violet), ce arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. În cea mai mare parte a ultimului an, linia indicatorului s-a mișcat între un nivel de suport, nivelul zero, și nivelul 10. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă şi testează acum un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 40), fapt ce indică o presiune la cumpărare.
Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence (linia albastră) a generat ultimul semnal de cumpărare încă din luna iunie 2025, după ce s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), sub nivelul zero. Linia indicatorului are o mișcare ascendentă şi testează acum un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 12), fapt ce indică o presiune la cumpărare.
În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Exxon Mobil are un trend puternic ascendent de la minimul din aprilie 2025. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.
Perspectivă pe termen scurt
Poziție | Target Price | Perc. to Target | Stop loss |
|---|---|---|---|
Buy | 187-88$ | 10% | 145$ |

Pe graficul zilnic al acțiunii Exxon Mobil, prețurile acțiunii au accelerat de la minimele din decembrie 2025 și au trecut peste un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare, de la circa 120$ (linia violet). Prețurile au deschis o bulă ascendentă de la începutul lui ianuarie 2026, care s-a închis la sfârșitul lui februarie. Odată cu ultimul raliu, prețurile au deschis o nouă bulă ascendentă de la începutul lui martie 2026, care este încă deschisă. Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile a trecut peste cea pe 200 zile din septembrie 2025. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish".
Sistemul de indicatori DMI - Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Exxon Mobil (a se vedea panoul din mijloc). Indicatorii direcționali au trimis un semnal de la începutul lui ianuarie 2026, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii, pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne spune dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea 25). Trendul a fost unul puternic, după ce linia ADX a depășit nivelul 50 la începutul lui februarie 2026. Linia ADX a revenit sub nivelul 50 la începutul lui februarie 2025 şi apoi a coborȃt spre a se stabiliza peste nivelul 30.
Preferința investitorilor pentru acțiunea Exxon Mobil este reflectată în raportul puterii relative – RS, în raport cu indicele S&P 500 Index (a se vedea panoul de jos). Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (linia verde) şi se îndreaptă spre un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia roșie), confirmând trendul ascendent al prețurilor. Dacă prețurile vor crește în continuare, atunci linia RS ar trebui să testeze nivelul de rezistență.
Concluzie:
Pe termen mediu și scurt, este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețurilor acestei acțiuni. Investitorii ar trebui sa fie atenţi la orice corecție a prețurilor acțiunii, întrucât indicatorii tehnici săptămânali sunt foarte supra-cumpăraţi.
Dan Turmacu, CFTe