Oportunități în piața de capital
05.07.2023
6 m. 46 sec.
Educație financiară
Pe lângă Hidroelectrica, există și alte oportunități de care poți profita la bursă
Oferta publică inițială (IPO) a Hidroelectrica s-a încheiat cu succes. Odată finalizată această etapă importantă, se pune în discuție următoarea destinație a fondurilor restituite investitorilor (peste 4 mld. lei), ca urmare a suprasubscrierii. Menținerea acestora într-un mediu cu dobânzi bancare ce oferă randamente reale negative de câțiva ani nu reprezintă o opțiune favorabilă. În schimb, investitorii pot descoperi oportunități promițătoare printre acțiunile, obligațiunile și titlurile de stat listate la Bursa de Valori București (BVB), cu perspectiva unei posibile oferte de titluri de stat Fidelis în viitorul apropiat. Micii investitori au investit peste 6,2 mld. de lei în ofertă. Ca și termen de comparație, valoarea tranzacționată la Bursa de la București din acest an, a tuturor acțiunilor listate pe piața principală, abia a depășit pragul de 4,2 mld. lei. Mai departe, știm bine calculele. Și-anume: o mare parte din acești bani, adică peste 4 mld. lei vor ajunge înapoi la investitori (ca urmare a suprasubscrierii), urmând ca banii să aibă destinații diverse. Așadar, în acest material ne propunem să evidențiem motivele pentru care un investitor ar trebui să ia în considerare menținerea capitalului în contul de tranzacționare și să exploreze posibile oportunități suplimentare, în afara ofertei recent încheiate. Bursa oferă diverse acțiuni și titluri de stat, care pot reprezenta o alternativă mult mai adecvată în contrast cu dobânzile bancare care au un istoric solid de a genera pierderi de bani în termeni reali, luând în calcul și inflația.Cum au evoluat acțiunile listate la BVB în ultimii ani?

Dividende – scut pentru acțiuni și element diferențiator pentru bursa locală

Ce companii de energie mai sunt listate la Bursă?

Titlurile de stat – o alternativă cu risc scăzut pentru investitori
Cu siguranță nu toată lumea este confortabilă cu investițiile în acțiuni, chiar dacă au ales să investească în Hidroelectrica. În acest caz, titlurile de stat pot reprezenta o alternativă potrivită la acestea. Cu risc mai redus și cu o inflație care este așteptată să scadă până spre nivelul de 4,2% la final de 2024 (conform BNR), dobânzile oferite de către stat au atras un interes ridicat din partea investitorilor în ultimul timp. Ca argument în sprijinul acestei idei, putem menționa oferta Fidelis din luna aprilie, care a atras investiții de peste 3 mld. lei. Această ofertă reprezintă o dovadă concretă a interesului investitorilor în alocarea capitalului în oportunități de investiții pe piața de valori. Mai jos regăsiți câteva emisiuni de titluri de stat listate la bursă și dobânzile acestora:
Ți-a plăcut acest articol?
Distribuie articolul pe:
Abonează-te la Newsletter!
Rămâi la curent cu informații despre evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață și alte materiale de la experții noștri.