fbpx

SSIF GOLDRING SA


PYPL
PayPal Holdings Inc.
  30.10.2020

PayPal Holdings, Inc. este un operator de plăți online care facilitează transferurile de bani prin internet și servește ca o alternativă electronică la metodele tradiționale precum cecurile și ordinele de plată. Începând cu 2021, PayPal va permite celor 346 de milioane de utilizatori să facă plăți în criptomonede.

Rezultatele financiare din T2 au fost peste așteptările analiștilor, profitul net pe acțiune a fost de 0.76$ față de estimările de 0.61%, în creștere cu 12% față de perioada similară a anului trecut. Rezultatele din T3 vor fi prezentate pe 2 Noiembrie.

Acțiunea PayPal este listată pe NASDAQ, sub simbolul bursier PYPL. Compania are în prezent o capitalizare de piață de 225 miliarde $, iar prețul acțiunii a crescut de la minimul din Martie și până în prezent cu peste 130%.

 

Perspectivă pe termen mediu

Poziție Stop Loss Target price
LONG 160$ 220$

Graficul săptămânal al acțiunii PayPal ne arată faptul cum prețul acțiunii a testat în luna Octombrie maximul anterior de la începutul lui Septembrie, de la circa 212$ (linia roșie).

În luna Martie, prețul a găsit un suport sub norul Ichimoku, la un nivel situat  ușor peste 80$, urmând o lună mai târziu ca prețul să treacă din nou deasupra norului. Acțiunile s-au aflat într-un raliu deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”. Semnalul a fost convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețului este ușor negativ. Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă de la minimele din Martie 2020 pana la maximul din Iunie 2020, când a atins un nivel foarte „supra-cumpărat” (nivelul 80). De atunci linia ROC s-a corectat spre nivelul zero, fapt ce indică o pierdere de impuls a prețului.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de vânzare la mijlocul lui Septembrie, cum s-a intersectat și a trecut sub semnalul său (linia roșie), ușor sub un nivel foarte „supra-cumpărat” (nivelul 20). Linia indicatorului are o traiectorie descendentă de la maximul din August, fapt ce indică o presiune la vânzare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea PayPal a avut un trend puternic ascendent după scăderile din Februarie – Martie. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

Poziție Stop Loss Target price
SHORT

Graficul zilnic PayPal prezintă un trend ascendent de la minimele din Martie 2020 până la maximul istoric de la începutul lui Septembrie, după care a urmat o ușoară corecție. În luna Octombrie, acțiunile nu au reușit să depășească maximul anterior din Septembrie și se corectează indicând o posibilă formațiune de corecție numită dublu top. Prețul testează linia de trend ascendent și media mobila de 50 zile. Acțiunile se tranzacționează încă deasupra mediei mobile de 200 zile.

Preferința investitorilor pentru acțiunea PayPal este reflectată în raportul puterii relative – RS cu indicele Nasdaq-100. De la minimele din Martie-Aprilie, linia RS a avut o mișcare ascendentă pană la maximul  de la începutul lui August, după care s-a corectat. În luna Octombrie, linia RS nu a reușit sa depășească maximul anterior din August. Dacă prețul își va reveni și sparge nivelul de rezistență, atunci linia RS ar trebui să spargă propria rezistență.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea acțiunii PayPal. Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă din luna Aprilie, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). Trendul nu este acum unul puternic, cum linia ADX se află sub nivelul 25.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu este posibil să vedem o reluare a mișcării ascendente a prețurilor acțiunii și atingerea unor noi maxime istorice.

Pe termen scurt este posibil ca prețurile să se corecteze în continuare spre un nivel de suport.

Se recomandă cumpărarea acestei acțiunii de către investitori numai dacă prețul își vor relua creșterea, iar acțiunile se vor tranzacționa deasupra nivelului de 212$.

 

Analiză SSIF Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
22
Experiență și Expertiză - 22 de ani pentru investitorii pieței de capital
6
Listări pe piețele BVB
9
Plasamente private
52
Clienți servicii consultanță corporate
23
Piețe accesibile prin Goldring
0.42%
comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 
SSIF GOLDRING SA