fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 16.05.2024

Evenimente Interne

Premier Energy a raportat la bursă închiderea cu succes a Ofertei Publice Inițiale. Prețul final stabilit a fost de 19,5 lei pe acțiune, pe când prețul cu discount este de 18,53 lei pentru subscriitorii din primele 3 zile ale ofertei, fiind alocate către investitorii de retail 6,37 mil. acțiuni. După cum s-a văzut încă din primele zile, oferta a fost supra-subscrisă de aproape 8 ori, rezultând într-un indice de alocare de 0,12509. Alocarea ordinelor și efectuarea tranzacției ar urma să se execute săptămâna aceasta, iar listarea la bursă va urma în jurul datei de 27 mai. (Raport BVB) 

 

Life is Hard (LIH) a anunțat la bursă listarea obligațiunilor LIH28 în ședința de astăzi. Astfel, investitorii pot tranzacționa astăzi obligațiunile denominate în RON cu o dobândă de 10%, plătibilă trimestrial. Oferta de obligațiuni a fost în valoare totală de 10 mil. RON, iar fondurile vor fi alocate unei investiții strategice. (Raport BVB) 

 

Impact Developer & Contractor (IMP) a raportat pentru primul trimestru venituri consolidate de 41 mil. lei, marcând o creștere de 89% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce a înregistrat o pierdere de 7,5 mil. lei, de la o pierdere de puțin peste 8 mil. Lei anul trecut. EBITDA, în schimb, a trecut în teritoriu pozitiv, ajungând la aproximativ 5,2 mil. lei, de la -2,77 mil. lei. (Raport BVB) 

Conpet (COTE) a raportat pentru primele 3 luni ale acestui an o cifră de afaceri de 133,8 mil. lei, fiind în linie cu bugetul propus și cu 4,8% peste nivelul anului trecut, în timp ce profitul net a ajuns la 15,58 mil. lei, marcând o creștere de 28,1% de la an la an și o îmbunătățire cu 46,9% față de nivelul bugetat. (Raport BVB) 

Electrica (EL) a raportat pentru trimestrul 1 venituri operaționale de 2,56 mld. lei, în scădere cu 26,8% față de aceeași perioadă a anului precedent, dar a raportat un profit de 127,7 mil. lei, de la o pierdere de 43 mil. lei de anul trecut. (Raport BVB) 

Transport Trade Services (TTS) a încheiat primul trimestru din 2024 cu un profit net consolidat de 32,1 mil. lei, în scădere cu 63,9% față de T1/2023. În timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 21,9% față de T1/2023, la 239,4 mil. lei. Conform companiei, cauza principală a rezultatelor în scădere este cererea redusă de transporturi agricole ucrainene, ca urmare a reluării activității portuare ucrainene de pe Marea Neagră. (Raport BVB) 

 

Evenimente Externe

Indicii americani au închis miercuri la noi maxime istorice, după ce datele referitoare la prețurile de consum au arătat o creștere de 0,3% de la lună la lună, fiind sub așteptările analiștilor, iar la nivel anual au arătat o apreciere de 3,4% la nivel anual. Datele au venit odată cu cifrele pentru vânzările din retail, care au arătat o evoluție constantă de la lună la lună. Astfel, investitorii încep din nou să fie optimiști cu privire la o scădere a ratei dobânzii, mai devreme decât se aștepta până acum. (Investing.com) 

 

Producătorul chinez de vehicule electrice Nio a anunțat joi că va lansa un nou model sub marca sa Onvo, cu prețuri similare vehiculelor pe benzină, pe măsură ce își extinde gama pentru a include mașini de familie pe piața auto din China. Această decizie vine după ce compania a dezvăluit SUV-ul Onvo L60, cu un preț de pornire de 219.900 yuan (aproximativ 30.476 USD), cu 12% mai ieftin decât Model Y al Tesla, care începe de la 249.900 yuan în China. 

 

Cisco a raportat rezultate financiare pentru al treilea trimestru fiscal, care au depășit estimările Wall Street, în ciuda unei scăderi a vânzărilor comparativ cu anul trecut. Compania a raportat venituri de 12,7 mld. USD, în comparație cu 12,53 mld. USD așteptați, în timp ce profitul pe acțiune s-a situat la 88 de cenți, față de 82 cenți. Acțiunile companiei au crescut cu până la 8% în tranzacțiile extinse. 

 

Netflix a anunțat că abonamentul său mai ieftin, susținut de reclame, a ajuns la 40 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global, dublu față de cei 23 de milioane din ianuarie. Compania va lansa o platformă proprie de publicitate, renunțând la parteneriatul cu Microsoft. Aceasta va fi testată în Canada și lansată în SUA până la jumătatea anului viitor, urmând să fie disponibilă global până la finalul lui 2025. 

In Focus

BVB:

PE, LIH, IMP, COTE, EL, TTS 

Extern:

NIO, CSCO, NTFLX 


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET17.291,920.01%
BETPlus2.550,73-0.02%
BET-TR36.275,740.00%
BET-XT1.468,25-0.04%
BET-FI59.884,37-0.64%
BET-NG1.225,440.16%
BET AeRO1.033,24-0.17%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
TLV30.05000.33%21.546.769
SNP0.6790-0.51%16.525.255
FP0.5170-1.24%12.629.610
SNG53.90001.70%8.568.204
H2O134.9000-0.15%5.523.780
BRD20.9000-0.24%3.682.535
AROBS0.8480-4.72%1.784.457
SFG34.0000-1.45%1.618.343
SNN48.00000.00%1.455.459
TTS25.6000-1.54%1.351.682

Extern

 

Dow Jones39.908,000.73%
S&P 5005.308,150.85%
NASDAQ16.742,390.84%
VIX12,45-10.28%
DAX18.869,360.79%
CAC 408.239,99-0.02%
FTSE MIB IDX26.835,310.26%
AEX Amsterdam913,390.01%
WSE WIG88.092,610.16%
Shanghai3.119,92-0.68%
Nikkei 22538.725,970.5%
S&P/ASX 2007.747,900.27%

Obligațiuni
SUA 10Y4.320%
SUA 5Y4.329%
SUA 2Y4.719%
Canada 10Y3.592%
Germania 10Y2.4185%
Franța 10Y2.923%
Japonia 10Y0.919%
Hong Kong 10Y3.683%
RO 10YR6.600%
RO 5YR6.175%
RO 2YR5.950%

 

 


Dobânda de referință
România7.00%
SUA5,25%- 5,5%
UE4.5%
Japonia0.10%
China3.45%

Mărfuri
Aur6.6000.05%
Argint29.8230.32%
Petrol Brent83.180.52%
Cupru4.97721.10%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9765
0.04%
USD/RON
4.5713
0.02%
GBP/RON
5.7983
0.01%
EUR/USD1.08820.00%

 


SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize și articole de specialitate.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA