fbpx

GOLDRING SA

Trendul zilei 28.09.2023

Evenimente Interne

Bursa de Valori București (BVB) se pregătește de cea mai mare distribuție de dividende din istorie. Fondul Proprietatea va plăti mâine către acționari suma rezultată din vânzarea Hidroelectrica mai devreme în acest an, mai exact 9,3 mld. lei. Așteptările sunt ca cel puțin o parte din sume să reintre în piață, spre titlurile de stat sau chiar către alte acțiuni listate. (BVB.ro) 

 

Agroserv Măriuța (MILK), compania care deține brandul Lăptăria cu Caimac, a raportat venituri de 59,7 mil. de lei în prima jumătate a anului, în creștere cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce rezultatul operațional a fost de aproximativ 2,8 mil. lei, aproape de trei ori mai mare decât anul trecut. Compania a resimțit însă creșterea dobânzilor și a suferit creșteri importante ale cheltuielilor financiare, care au rezultat într-o pierdere de aproximativ 400 mii de lei, față de pierderea netă de 1,4 milioane lei înregistrată în prima jumătate a anului 2022. (Raport BVB)

 

DN Agrar Group (DN) a raportat o cifră de afaceri de 80,35 mil. lei în prima jumătate a anului, în creștere cu 28% și un profit net de 15,17 mil. lei, în creștere cu 200% față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, cantitatea livrată a crescut cu 15,5% în primul semestru al acestui an. (Raport BVB) 

 

MedLife (M) a anunțat printr-un raport la bursă că începând de astăzi va iniția un nou program de răscumpărare de acțiuni proprii, cu un număr maxim de 53 mil. acțiuni, respectiv 10% din capitalul social al companiei. (Raport BVB) 

 

Evenimente Externe

Directorul Executiv al Meta Platforms (META), Mark Zuckerberg, a prezentat miercuri noi produse de inteligență artificială pentru consumatori, inclusiv roboți care creează imagini foto-realiste și ochelari inteligenți care răspund la întrebări, precum și o cască de realitate virtuală actualizată. Zuckerberg vede aceste produse ca un pas spre întâlnirea vieții reale cu cea virtuală, la costuri reduse sau chiar gratuit, pentru integrarea AI în rutina zilnică. 

 

Prețul petrolului a urcat miercuri cu peste 3%, țițeiul american atingând un maxim al ultimelor 10 luni, la peste 94 de dolari pe baril, investitorii reacționând la o nouă scădere săptămânală a stocurilor de țiței din Statele Unite, chiar dacă cererea de carburanți a scăzut pe fondul declinului sezonier al călătoriilor rutiere.

In Focus

BVB:

MILK, BVB, DN, M

Extern:

META, cotațiile petrolului


Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET14.109,90-0.95%
BETPlus2.099,33-0.84%
BET-TR28.867,370.50%
BET-XT1.216,71-0.69%
BET-FI52.704,150.34%
BET-NG1.052,07-1.12%
BET AeRO910,100.51%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIEVALOARE
SNP0.5670-5.03%25.439.574
TLV22.0000-0.99%20.577.404
DIGI36.00000.28%8.314.678
FP0.39850.50%6.175.005
SNG43.80000.92%4.538.783
BRD15.5000-0.64%3.212.159
SNN47.05001.18%2.045.498
EL9.69003.42%1.993.362
TTS20.80002.46%1.292.509
ONE0.9400-0.11%684.784

Extern

 

Dow Jones33.550,27-0.4%
S&P 5008.015,55-0.19%
NASDAQ13.092,85-0.17%
VIX18,22-0.38%
DAX15.217,45-0.05%
CAC 407.071,790.02%
FTSE MIB IDX26.835,310.26%
AEX Amsterdam721,430.09%
WSE WIG64.884,38-1.29%
Shanghai3.107,320.11%
Nikkei 22532.060,900%
S&P/ASX 2007.033,40-0.07%

Obligațiuni
SUA 10Y4.599%
SUA 5Y4.675%
SUA 2Y5.119%
Canada 10Y4.135%
Germania 10Y2.8570%
Franța 10Y3.413%
Japonia 10Y0.737%
Hong Kong 10Y4.220%
RO 10YR6.990%
RO 5YR6.500%
RO 2YR6.241%

 


Dobânda de referință
România7.00%
SUA5,25%- 5,5%
UE4.5%
Japonia-0.10%
China3.45%

Mărfuri
Aur1,892.650.09%
Argint22.7450.09%
Petrol Brent94.970.65%
Cupru3.6370-0.22%

 


Cursuri_valutare
EUR/RON4.9745
0.16%
USD/RON4.7357
-0.02%
GBP/RON5.74940.04%
EUR/USD1.05040.04%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA