Ce sunt titlurile de stat?

Titlurile de stat, numite și titluri de creanță, sunt instrumente financiare prin care persoanele de rând împrumută bani statului pe o perioadă de timp determinată, în schimbul unei dobânzi anuale, de cele mai multe ori neimpozitabile. Statul utilizează banii de la investitori pentru a acoperi deficitele bugetare sau pentru a finanța proiecte. Titlurile de stat se mai numesc și obligațiuni de stat și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute tipuri de plasamente realizate de către investitorii cu un spirit mai conservator.

Ce tipuri de titluri de stat sunt în România?

Titlurile de stat pot fi Tezaur sau Fidelis. În funcție de maturitatea acestora, titlurile de stat pot fi împărțite în două categorii: pe termen scurt și pe termen mediu și lung.

În cazul titlurilor de stat din programul Tezaur, acestea au, de obicei, o valoare nominală de 1 leu, cu o valoare minimă de subscriere de 1 leu și o maturitate cuprinsă între 1 – 5 ani. Începând de luni, 1 martie 2022, Ministerul Finanțelor emite titluri de stat în cadrul programului Tezaur. Acestea au o valoare nominală de 1 leu și o maturitate de 1, 3 și 5 ani, iar dobânzile sunt anuale și în valoare de 4,55%, 5,05%, respectiv 5,40%.

Aceste titluri de stat pot fi cumpărate:

  • Între 01 – 28 martie 2022 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului.
  • Între 01 – 29 martie 2022 de la unitățile Trezoreriei Statului;
  • Între 01 – 28 martie 2022 în mediul urban și 01 – 25 martie 2022 în mediul rural, prin subunitățile poștale ale Poștei Române.

Titlurile de stat din programul Fidelis pot fi emise în lei, caz în care costă 100 de lei/titlu și au o maturitate între 1 – 3 ani, sau în euro, situație în care costă 100 de euro/titlu și au o maturitate de 5 ani. Valoarea minimă pentru a subscrie este de 5.000 lei, respectiv 1.000 euro. Ultima emisiune de acest tip a avut loc în perioada 18 noiembrie – 10 decembrie 2021. Clienții Goldring au avut acces la acestea prin depunerea sumei minime menționate mai sus, și anume 5.000 lei pentru titlurile în lei, respectiv 1.000 euro.

  1. Titluri de stat pe termen scurt

Acestea au o maturitate mai mică de un an și investitorii le achiziționează la un preț mai mic decât valoarea nominală a titlurilor, iar la maturitate aceștia primesc valoarea nominală. Diferența dintre prețul de achiziție și valoarea nominală reprezintă câștigul investitorilor.

  1. Titlurile de stat pe termen mediu și lung

Acestea au o maturitate cuprinsă între 12 – 60 luni, adică de la unu la cinci ani. Fiind vorba de mai mulți ani, dobânda poate fi plătită fie o dată pe an, fie la data scadenței, iar investitorii achiziționează titlurile la valoarea nominală a acestora.

Avantajele și dezavantajele titlurilor de stat

AVANTAJEDEZAVANTAJE
Sunt de investitori ca fiind cele mai sigure instrumente financiare, deoarece este puțin probabil ca statul unei țări să intre în faliment. Așadar, ție, în calitate de investitor, îți sunt restituite integral sumele investite și dobânzile aferente. Cu toate acestea, riscurile nu sunt niciodată zero.Riscurile fiind mici, nici randamentele nu vor fi unele spectaculoase. Așadar, în majoritatea situațiilor, randamentele obținute nu depășesc valoarea inflației.
Procesul prin care investești este unul foarte simplu, astfel că poți investi indiferent dacă ai cont la un broker sau nu – în cazul titlurilor din programul Tezaur. În cazul în care nu ai un broker, poți achita cel puțin valoarea nominală a titlurilor de stat la Poșta Română sau la Trezorerie și ești oficial deținătorul acestor instrumente financiare.Titlurile de stat care pot fi tranzacționate pe cont propriu, adică cele Tezaur, nu pot fi tranzacționate la BVB, pe când cele Fidelis sunt transferabile. Dacă vrei, totuși, să ceri răscumpărarea titlurilor Tezaur, o poți face la Trezorerie, însă vei pierde dobânda acumulată.
Valoarea nominală a titlurilor de stat este, de obicei, mică și foarte mică, acest aspect făcându-le accesibile oricărui cetățean român, în cazul nostru.Evoluția inflației influențează dobânzile de referință. Astfel că, în cazul în care inflația scade, ai de pierdut, însă dacă aceasta crește ești în câștig.
După cum spuneam anterior, sumele pe care le câștigi dacă ai investit în titluri de stat nu sunt impozitabile.În cazul unei țări ca România, având statut de țară emergentă, riscul ca aceasta să nu fie capabilă să plătească este unul destul de mare, motiv pentru care dobânzile sunt mai mari.

Concluzii

Titlurile de stat sunt considerate ca fiind cele mai sigure instrumente financiare și sunt destul de populare în rândul investitorilor români. Dacă este să ne luăm după zicala „With great risk comes great reward.” a lui Thomas Jefferson, este de la sine înțeles că riscurile scăzute vor aduce randamente mai mici. Așadar, aceste instrumente financiare sunt perfecte pentru portofoliul tău dacă ești un investitor precaut, care vrea să își reducă expunerea portofoliului de investiții la riscuri.

Dacă te simți pregătit să investești în titluri de stat, creează-ți un cont de tranzacționare Goldring și vei fi primul care află de emisiunile Statului Român.

Nu uita să te abonezi la Newsletterul Goldring pentru a fi la curent cu tot ce mișcă în piețe de capital!

 

Andreea Orosfoian