fbpx

GOLDRING SA


AMZN

Amazon.com, Inc
  11.12.2023

Amazon.com, Inc. este unul dintre cei mai mari retaileri cu vânzări online (e-commerce) din lume, dar și o companie din domeniul tehnologic cu afaceri în cloud computing (AWS). Compania are sediul în Seattle, Washington, SUA.

O defalcare a veniturilor companiei pe linii de business este prezentată aici.

AMZN

Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului III din 2023 mult peste așteptările analiștilor. Veniturile au fost de 143,1 miliarde de dolari, în creștere cu 13% față de cele din trimestrul III al anului 2022. Profitul net pe acțiune a fost de 0,94$, comparativ cu estimările de 0,59$ (o surpriză pozitivă de 0,35$), înregistrând o creștere de 236% față de profitul net raportat în trimestrul III al anului 2022. Firma nu distribuie dividende către acționari.

Amazon este listată pe bursa de valori NASDAQ, sub simbolul bursier AMZN. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 1,5 trilioane de dolari, iar prețul acțiunii a crescut cu peste 80% de la minimele din decembrie 2022 – ianuarie 2023 până în prezent. Indicatorul beta β (pe 5 ani) al acțiunii este de 1,17, indicând că prețul este teoretic cu 17% mai volatil în comparație cu piața.

Conform datelor Sustainalytics (Morningstar), compania Amazon prezintă un risc ESG „ridicat”, în comparație cu riscul „mediu” al altor companii din aceeași industrie.

În ceea ce privește indicatorii de evaluare, acțiunile Amazon se tranzacționează la un discount față de alte companii similare (în ceea ce privește unii indicatori P/S, P/B, P/CF), ceea ce face acțiunea mai atractivă pentru cumpărare.

AMZN

Perspectivă pe termen mediu 

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long190$29%120$

AMZN

De la minimele din decembrie 2022 – ianuarie 2023, prețurile acțiunii Amazon au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, nivel situat la circa 80$. Acestea au ieșit definitiv deasupra norului în luna iunie 2023, ceea ce denotă că trendul descendent al prețului acestei acțiuni s-a schimbat. Semnalul este convingător, deoarece norul deplasat s-a schimbat și este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change, care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la adâncitura de la sfârșitul lui octombrie 2022, linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă și aproape a atins un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 40). De la vârful de la sfârșitul lui mai 2023, linia ROC s-a corectat sub nivelul zero. De la minimul din octombrie 2023, linia ROC face un salt și se mișcă acum din nou peste nivelul zero.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de cumpărare încă din ianuarie 2023, deoarece s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), sub un nivelul supra-vândut (nivelul -10). Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă cu minime mai înalte și aproape a atins un nivel supra-cumpărat (nivelul 10). Ulterior, linia MACD s-a corectat spre nivelul zero. Indicatorul generează un nou semnal de cumpărare deasupra lui zero în luna noiembrie 2023, fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Amazon are un trend ascendent de la minimele din decembrie 2022 – ianuarie 2023. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Hold-$-%-$

 

PANW

Graficul zilnic al Amazon arată că prețurile sunt într-un nou raliu de la minimul din octombrie 2023 și au depășit în luna noiembrie 2023 un nivel de rezistență (marcat cu violet), situat în jurul valorii de 144$. După această spargere, acestea se consolidează deasupra fostei rezistențe care acum a devenit un suport (o schimbare de polaritate). Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 de zile a trecut peste cea pe 200 de zile la începutul lunii iunie 2023. Prețurile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 de zile, indicând o perspectivă „bullish” (ascendentă).

Preferința investitorilor pentru acțiunea Amazon este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele Nasdaq 100. Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din decembrie 2022), confirmând evoluția prețurilor. Dacă prețurile își vor continua mișcarea ascendentă, atunci linia RS ar trebui să-și continue mișcarea spre un nivel de rezistență (marcat cu roșu).

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Amazon. Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă din martie 2023, indicând o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne arată dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Ultimul raliu este destul de slab, deoarece linia ADX nu a depășit nivelul 25.

Concluzie finală:

Pe termen mediu, este posibil să vedem o continuare a mișcării ascendente a prețului acestei acțiuni. Pe termen scurt, ultimul raliu prezintă un trend destul de slab. Investitorii ar trebui să considere oportunitatea de a intra din nou la cumpărare doar în cazul în care prețul depășește nivelul de 150$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA