fbpx

SSIF GOLDRING SA


ZBRA

Zebra Technologies Corporation
  19.07.2021

Zebra Technologies Corporation este o companie angajată în proiectarea, fabricarea și vânzarea de produse de identificare automată și captarea de date. Funcționează prin următoarele două segmente: Asset Intelligence & Tracking (AIT) și Enterprise Visibility & Mobility (EVM). Segmentul AIT cuprinde imprimante de specialitate pentru etichetarea codurilor de bare și identificare personală, sisteme de localizare în timp real, consumabile și servicii. Segmentul EVM cuprinde computere mobile, captare de date și dispozitive de citire a radiofrecvenței (RFID).

Compania a raportat rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2021, peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost un profit net de 4,79$, în creștere cu circa 79% în raport de profitul net pe acțiune din anul precedent. Firma nu distribuie dividende către acționari.

Acțiunea Zebra Technologies este listată pe NASDAQ, sub simbolul bursier ZBRA (acțiuni clasa A). Compania are în prezent o capitalizare de piață de circa 27,7 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut de la minimele din martie 2020 și până în prezent cu circa 250%.

Indicatorul beta β (pe 5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,58 ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 58% mai volatil decât piața.

 

Perspectivă pe termen mediu

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long670$29%470$

analiză tehnică acțiuni Zebra

 

De la minimul din mar. 2020, prețul acțiunii Zebra Technologies a crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, de la circa 150$, reușind să iasă deasupra norului în a doua parte a lunii aprilie 2020. Prețul se află într-un raliu deasupra norului Ichimoku, ceea ce este ”bullish”. Semnalul este convingător, cum norul deplasat înainte este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change ce arată modificarea procentuală a prețurilor este ușor pozitiv. În cea mai mare parte a perioadei mai 2020- iul. 2021, linia indicatorului s-a mișcat între nivelul zero și un nivel foarte „supra-cumpărat” (nivelul 45), fapt ce a indică o menținere a presiunii la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de cumpărare încă din luna mai 2020, cum s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie), deasupra unui nivel „supra-vândut”  (nivelul -10). Linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă și a atins un nivel foarte „supra-cumpărat” (nivelul 45). La începutul lunii mai 2021, indicatorul a generat un semnal de vânzare și s-a corectat spre nivelul 30.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Zebra Technologies a avut un trend puternic ascendent. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețului acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

 

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Sell

analiză tehnică acțiuni Zebra

 

Graficul zilnic al Zebra Technologies arată că prețul a reușit la sfârșitul lunii  iun. 2021 să spargă un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare, de la circa 515$. Acțiunile s-au aflat într-un raliu până la atingerea maximelor din feb-mar. 2021. Din a doua parte a lunii iul. 2021, prețul s-a corectat spre fostul nivel de rezistență care devine suport (schimbare de polaritate). Media mobila de 50 zile a servit drept suport pentru corecții. Acțiunile se tranzacționează încă deasupra mediilor mobile de 50 și 200 zile, ceea ce este ”bullish”.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Zebra Technologies este reflectată în indicele puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500 (a se vedea panoul de jos). De la nivelul de suport dat de minimele din sept. 2021, linia RS a avut o mișcare ascendentă până la atingerea maximelor din feb. 2021, confirmând trendul acțiunii. În perioada feb.-iul.2021, linia RS a avut o mișcare laterală și nu a reușit să se apropie din nou de rezistență. Dacă prețul își va continua trendul ascendent, atunci linia RS ar trebui să spargă propria rezistență.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețul acțiunii Zebra Technologies. Indicatorii direcționali au trimis un semnal încă din luna apr. 2020, ce arată o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut deasupra –DI (linia roșie). După ultimul raliu al prețului, terminat cu atingerea maximelor din feb-mar. 2021, trendul a pierdut din intensitate și linia ADX a coborât sub nivelul 25.

 

Concluzie finală:

Pe termen mediu este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent și atingerea unor noi maxime istorice.

Pe termen scurt este posibil să vedem o continuare a corecției cum indicatorii tehnici au fost supra-cumpărați și au generat semnale de vânzare.

Se recomandă ca investitorii să cumpere această acțiune numai dacă prețurile acțiunii vor reuși să treacă peste pragul de 550$.

 

Analiză SSIF Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
23
Ani de experiență și expertiză pentru investitorii pieței de capital
14
Listări pe piețele BVB
13
Plasamente private
23
Burse internaționale accesibile prin Goldring
0.01
Dolari per acțiune pentru piețele din S.U.A. și Canada
0.42%
Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 
SSIF GOLDRING SA