fbpx

GOLDRING SA


BET

Indicele BET
  13.07.2020
PozițieStop LossTarget price
SHORT

BET

 

SHORT 13.07.2020

 

În ultimele săptămâni am putut observa la Bursa de Valori București o perioadă dominată de indecizie, cu volume de tranzacționare sub media ultimului an și fără modificări notabile. Numărul de noi cazuri de COVID-19 a crescut semnificativ în ultima săptămână, ajungând la noi maxime, acest fapt punând sub semnul întrebării continuarea relaxării restricțiilor, ba chiar fiind posibilă reintroducerea altor măsuri de restricții, după cum am văzut în situația actuală de la graniță.

Dacă analizăm graficul zilnic al indicelui BET, putem observa că evoluția indicelui a ajuns într-un punct foarte important, la nivelul de suport de 8.400 de puncte. Vedem că această zonă a acționat în primul rând ca și rezistență în perioada aprilie-mai, când piața revenea în urma șocului inițial cauzat de pandemie. După trecerea indicelui peste rezistență, acest nivel s-a transformat firesc într-unul de suport, care a mai fost testat după aceea la mijlocul lui iunie.

Dacă ne uităm asupra retragerilor Fibonacci de la începutul pandemiei observăm cum în ultima perioadă indicele s-a poziționat în zona nivelului de 0.618, dar acum testează nivelul de 0.5 care acționează ca suport în punctul de 8.400. O trecere sub acest nivel ar putea sugera o continuare a deprecierii către următoarea treaptă, de 0.382, aflată la 8.100 de puncte.

Totodată, indicele BET a trecut săptămâna aceasta sub media mobilă de 50 de zile, ceea ce sugerează posibilitatea unei evoluții descendente pe termen mediu. De asemenea, media mobilă de 20 se aproprie de intersecția cu media de 50, marcând astfel un nou semnal “bearish”.

Așadar, săptămâna aceasta sugerez atenție sporită acestei zone de 8.400, fiind un punct important înainte de începutul sezonului raportărilor semestriale, care ne vor oferi mai multe informații despre cum s-au acomodat companiile cu noul context socio-economic.

 

Radu Cojoc

Broker Goldring

 

PozițieStop LossTarget price
SHORT

BET

 

SHORT 26.03.2020

 

În contextul unui debut de săptămână în condiții de stres pe piețele financiare ale lumii, unde investitorii urmăresc de aproape știrile privind impactul medical, social și economic al pandemiei COVID-19 piața românească dă semne de puțin optimism, corelându-se cu piețele externe, care de asemenea au cunoscut un “rebound” în această săptămână.

În graficul de mai sus putem observa că indicele principal al bursei românești, indicele BET, a atins la începutul săptămânii zona de suport psihologic de 7.000 de puncte, zonă care a marcat minimele atinse de piață în urma ordonanței 114 din 2018. În urma atingerii zonei de suport putem observa că indicele a marcat o ușoară revenire, fiind probabil o consecință a măsurilor luate pentru a ajuta economiile, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.

În contextul actual există două posibile scenarii.

Un prim scenariu ar fi cel pesimist, care este cel mai probabil având în vedere situația actuală la nivel global, în care indicele BET nu va reuși să spargă zona de 7.600 și va continua evoluția descendentă începută în februarie. În cazul acesta, indicele BET se va îndrepta din nou spre zona de suport de 7,000, care reprezintă minimele atinse în 2018.

Un al doilea scenariu ar fi cel optimist, în care indicele BET ar reuși să spargă zona de rezistență din 7.600 aflată la nivelul retragerii Fibonacci de 78,6% a trendului ascendent început în debutul anului 2019. În acest caz, indicele ar putea continua către următorul nivel al retragerii Fibonacci, cel de 61,8%, adică zona de rezistență de 8.200. De asemenea indicatorul MACD se aproprie de trecerea peste linia de semnal, ceea ce ar sugera o evolție bullish. Această evoluție ar fi posibilă în cazul în care investitorii vor reacționa din nou pozitiv la ultimele reforme, ultima informație fiind injectarea a 2,2 trilioane de dolari în economia americană.

În concluzie piața de capital românească va continua perioada de incertitudine, efectele economice provocate de coronavirus fiind încă imposibil de cuantificat în plină pandemie.

 

Radu Cojoc

Broker Goldring

 

PozițieStop LossTarget price
SHORT10.250$
8.800$

BET

SHORT 02.03.2020

 

Graficul zilnic al BET (Bucharest Exchange Trading) arata ca indicele bursier se corecteaza in a doua parte a lunii feb. 2020. Indicele romanesc pierduse circa 11% la sfarsitul lui feb. 2020.

Preturile indicelui au spart in final, la sfarsitul lui iun. 2019, un nivel de rezistenta constituit din maximele din mai 2017, mar.-mai 2018 si dec. 2018 (a se vedea linia violet). Indicele s-a aflat in ian. si feb. 2020 la peste 10.200 puncte. Preturile indicelui se tranzactioneaza sub mediile mobile la 50 si 200 zile, ceea ce este ’’bearish’’.

Corectiile continuă pe piețele globale de actiuni, pe fondul unei vizibilitati reduse a strategiei factorilor de decizie politică (bancile centrale) privind tinerea sub control a coronavirusului.

De aici inainte sunt posibile doua scenarii de evolutie.

Primul scenariu, cel mai probabil, este cel pesimist in care indicele ar cadea pana cel putin fostul nivel de rezistenta constituit din maximele din mai 2017, mar.-mai 2018 si dec. 2018 (linia violet pe grafic) care s-ar transforma acum intr-un nivel de suport pentru corectia indicelui. Acest nivel este situat in jur de 8.800 puncte, usor sub retragerea Fibonacci de 38,2% a trendului ascendent (de la minimele din ian. 2019 la maximele din ian. 2020).

Al doilea scenariu, este scenariul optimist in care indicele de actiuni BET se va redresa si va gasi un suport mai devreme, deasupra nivelului de 9.000 puncte. Indicele si-ar putea relua cresterea cu conditia ca volatilitatea sa scada in pietele de actiuni.

Relative Strength index- RSI (panoul din jos) are o miscare descendenta si a ajuns intr-o zona supra- vanduta (sub nivelul 30), indicand o intensificare a presiunii la vanzare din partea investitorilor. Linia indicatorului RSI a generat o divergenta negativa in raport cu preturile, adica un semnal de alarma privind o corectie a preturilor. Astfel linia RSI a facut doua maxime mai joase in lunile ian. si feb. 2020, in timp ce preturile au facut doua maxime situate cam la acelasi nivel in aceleasi luni din 2020.

In concluzie, pe termen scurt, putem vedea o continuare a corectiei trendului ascendent al indicelui BET pana cel putin la nivelul de suport, in jur de 8.800 puncte.

 

Dan Turmacu, CFTe

Senior Analist Tehnic,

Piete Financiare

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA