fbpx

SSIF GOLDRING SA


NDX
NASDAQ 100
  03.11.2020

După scăderile înregistrate în primăvară, indicele NASDAQ 100 a intrat pe un trend ascendent atingând un nivel maxim istoric în Septembrie după o creștere de peste 80%. Acum indicele se corectează pentru a doua oară după ce marile acțiuni tehnologice (Amazon, Apple, Microsoft și Facebook) sunt în scădere de la maximele înregistrate în luna Octombrie. Chiar dacă au raportat câștiguri decente în ultimul trimestru, indicele a pierdut aproximativ 9% de la nivelul maxim atins în Octombrie.

Un al doilea val puternic de noi cazuri de Covid-19, estomparea stimulentelor economice amenință să deraieze din nou piețele de acțiuni. Volatilitatea  piețelor a fost în continuă creștere înaintea alegerilor prezidențiale din Statele Unite.

Poziție Stop Loss Target price
SHORT 12.200 10.680

Revenirea din luna Octombrie a indicelui nu a fost suficient de puternică pentru a atinge din nou maximul istoric din Septembrie. Avem acum două maxime mai joase, adică începutul unui nou trend descendent. Este posibil sa asistăm la un „patern” de inversare a trendului numit „dublu top”, dar cu condiția ca indicele să scadă sub linia de suport1 de pe grafic. Ca urmare a corecției, indicele se află în acest moment sub media mobilă de 50 zile (media albastră pe grafic). De asemenea, a spart linia de trend ascendent trasată pe grafic de la minimul din Martie.

De aici înainte sunt posibile două scenarii de evoluție:

Primul scenariu, cel mai probabil, este cel pesimist în care indicele se îndreaptă spre linia de suport (support1 pe grafic), adică revizitează minimul din Septembrie de la aproximativ 10.680 (linia de suport verde pe grafic). Dacă volatilitatea din piață va crește atunci indicele va sparge acest prim nivel de suport și se va îndreptă spre fostul nivel de rezistenta din luna Februarie care va deveni un nou suport (support2 pe grafic), ușor peste retragerea Fibonacci de 50% a trendului ascendent (linia de suport violet pe grafic).

Al doilea scenariu este mai optimist. În acest scenariu indicele NASDAQ 100 va reveni rapid deasupra liniei de trend ascendent trasată pe grafic de la minimul din Martie. Indicele s-ar putea redresa cu condiția, puțin probabilă în această perioadă, ca volatilitatea piețelor de acțiuni să scadă. Așteptați-vă la incertitudine, indiferent cine câștigă alegerile în Statele Unite.

Indicatorul Relative Strength Index- RSI are o mișcare descendentă făcând două maxime mai joase și a scăzut sub nivelul 50, indicând o presiune la vânzare din partea investitorilor. De urmărit dacă linia RSI va sparge și suportul de la nivelul 40. De notat faptul că RSI nu a mai atins un nivel considerat „supra-vândut” (nivelul 30) de la începutul crizei sanitare (Februarie – Martie 2020).

În concluzie, pe termen scurt și mediu, putem vedea o continuare mișcării descendente a indicelui NASDAQ 100 spre zona de suport de la 10.680 puncte. Dacă acest nivel nu va ține, atunci indicele se poate îndrepta spre un suport ceva mai jos la valorile maxime din Februarie, ușor peste 9.735 puncte.

 

Analiză SSIF Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 
22
Experiență și Expertiză - 22 de ani pentru investitorii pieței de capital
6
Listări pe piețele BVB
9
Plasamente private
52
Clienți servicii consultanță corporate
23
Piețe accesibile prin Goldring
0.42%
comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 
SSIF GOLDRING SA