fbpx

GOLDRING SA


RCL

Royal Caribbean Group
  03.07.2023

Royal Caribbean Group este o companie de croazieră care deține și operează următoarele mărci globale de vacanță de croazieră: Royal Caribbean International, Celebrity Cruises și Silversea Cruises. Firma deține, de asemenea, interese în TUI Cruises GmbH, care operează mărcile germane TUI Cruises și Hapag-Lloyd Cruises.

Fiecare clasă de nave este o minune arhitecturală și împinge limitele a ceea ce este posibil pe o navă de croazieră. La bord, linia globală de croazieră a debutat nenumărate “premiere” din industrie – cum ar fi alpinismul, patinajul pe gheață și surfingul pe mare – pentru a capta imaginația familiilor și a turiștilor aventuroși deopotrivă. Pe tot parcursul croazierei, turiștii navighează pe itinerarii interesante către unele dintre cele mai populare destinații din lume și se bucură de serviciul prietenos și captivant al Royal Caribbean. Compania are sediul în Miami, Florida, SUA.

Compania a raportat rezultatele financiare aferente trimestrului I din 2023 peste așteptările analiștilor. Rezultatul net pe acțiune a fost o pierdere netă de 0,23$ (față de estimările de -0,69$), mai mică în raport cu pierderea netă pe acțiune aferentă trimestrului I din 2022. Firma nu distribuie dividende către acționari.

Acțiunea Royal Caribbean Group este listată la New York Stock Exchange, sub simbolul bursier RCL. Compania are în prezent o capitalizare de piață de aproximativ 26,5 miliarde de dolari, iar prețul acțiunii a crescut de la minimul din iulie 2022 și până în prezent cu peste 230%.

Indicatorul beta β (5 ani) al acțiunii are valoarea de 1,65, ceea ce indică faptul că prețul este teoretic cu 65% mai volatil în comparație cu piața.

 

Perspectivă pe termen mediu si lung

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Long117-18$14%93$

RCL

De la minimul din iul. 2022, prețurile acțiunii Royal Caribbean Group au crescut de la un nivel de suport situat sub norul Ichimoku, nivel situat la circa 31$ și au ieșit definitiv deasupra norului la începutul lui mai 2023, ceea ce denotă că trendul descendent al prețului acestei acțiuni s-a terminat. Semnalul este convingător, deoarece norul deplasat s-a schimbat și este colorat în verde.

Indicatorul ROC – Rate of Change, care arată modificarea procentuală a prețurilor, este pozitiv. De la adâncitura din iul. 2022, situată la un nivel supra-vândut (sub nivelul -35), linia indicatorului a avut o mișcare ascendentă până la vârfurile din noi. 2022, pentru ca apoi linia să aibă o mișcare laterală până la sfârșitul lui mar. 2023. De la minimele din luna apr. 2023, linia ROC face un salt de la nivelul zero și aproape atinge un nivel foarte supra-cumpărat (nivelul 70), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

Indicatorul MACD – Moving Average Convergence Divergence a generat un semnal de cumpărare încă de la sfârșitul lunii aug. 2022, când s-a intersectat și a trecut deasupra semnalului său (linia roșie) la un nivel supra-vândut (nivelul -10). De la adâncitura din iul. 2022, linia indicatorului are un trend ascendent și aproape atinge un nivel supra-cumpărat (nivelul 10), fapt ce indică o presiune la cumpărare.

În general, pe graficul săptămânal, acțiunea Royal Caribbean Group are un trend ascendent de la minimul din iul. 2022. Investitorii ar putea privi orice corecție a prețurilor acțiunii ca pe o oportunitate de a intra din nou la cumpărare.

Perspectivă pe termen scurt

PozițieTarget pricePerc. to TargetStop loss
Buy117-18$14%93$

RCL

Graficul zilnic al Royal Caribbean Group arată că prețurile s-au aflat într-un raliu de la minimul din iul. 2022 și au spart la sfârșitul lunii iunie curent un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (de culoare violet), de la circa 98$. După această spargere, se pot corecta ușor spre fosta rezistență, care ar putea deveni un suport (schimbare de polaritate). Să remarcăm faptul că media mobilă pe 50 zile a trecut peste cea pe 200 zile în luna ian. 2023. Acțiunile se tranzacționează deasupra mediilor mobile pe 50 și 200 de zile, ceea ce este “bullish“.

Preferința investitorilor pentru acțiunea Royal Caribbean Group este reflectată în linia puterii relative – RS în raport cu indicele S&P 500. Linia RS are o mișcare ascendentă de la un nivel de suport (minimele din iul. 2022) și se îndreaptă spre un nivel de rezistență constituit din maximele anterioare (linia de culoare violet). Dacă prețurile își vor continua mișcarea ascendentă, atunci linia RS ar trebui să treacă peste propria rezistență.

Sistemul de indicatori DMI – Directional Movement Index a susținut creșterea prețurilor acțiunii Royal Caribbean Group. Indicatorii direcționali au trimis ultimul semnal la începutul lunii mai 2023, arătând o direcție ascendentă a prețului acțiunii pe măsură ce +DI (linia verde) s-a intersectat și a trecut din nou deasupra –DI (linia roșie). Linia ADX (linia albastră) ne arată dacă prețul acțiunii se confruntă cu un trend puternic (peste valoarea de 25). Trendul a fost unul foarte puternic, deoarece linia ADX se afla peste nivelul 50.

 

Concluzie finală:

Pe termen scurt și mediu, este posibil să vedem o continuare a trendului ascendent al prețului acestei acțiuni. Se recomandă ca investitorii să intre la cumpărare numai dacă prețul se menține peste nivelul de 98$.

 

Analiză Goldring

Dan Turmacu, CFTe

 

 

 

 

 
25
Ani de experiență
34
Listări intermediate
22
Plasamente private
23
Burse internaționale
0.01
$ per acțiune SUA și Canada
0.42
% Comision BVB
 
Disclaimer

Conținutul rapoartelor din secțiunea Analize, realizate în numele SSIF Goldring SA, au scop informativ și nu va fi considerat o recomandare de investiții sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare (consultanță în investiții cu privire la instrumentele financiare la care fac referire materialele) în conformitate cu legile piețelor de capital din România sau cu cele ale altor state.

În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor si riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa la: https://www.goldring.ro/upload/Documente%20Goldring/document_de_prezentare_Goldring.pdf și să țină cont de faptul că performanța anterioară a instrumentelor financiare nu reprezintă o garanție în ceea ce privește performanța viitoare. Goldring SA, angajații sau colaboratorii săi nu sunt responsabili pentru pierderi sau daune ce ar putea rezulta din utilizarea acestui document, a conținutului acestuia sau într-un alt mod.

Societatea, afiliații sau angajații acesteia este posibil să dețină în nume propriu produse prezentate în acest raport, să efectueze tranzacții cu astfel de instrumente financiare sau chiar să fi prestat servicii de consultanță pentru emitenți prezentați în acest material.

Este recomandabil ca o decizie de investire sa fie luată după consultarea mai multor surse de informare diferite. Investitorii sunt anunțați că orice strategie, grafic, metodologie sau model sunt mai degrabă forme de estimare și nu pot garanta un profit cert. Investiția în instrumente financiare este caracterizată prin riscuri, inclusiv riscul unor pierderi pentru investitori.

Analizele, comentariile si opiniile exprimate prin intermediul rapoartelor de analiză, reprezintă punctul de vedere al autorilor acestora și nu implică în niciun fel răspunderea Goldring SA. Preluarea și publicarea informațiilor din rapoarte nu este permisă decât cu acordul scris al Goldring SA.

 

Rămâi informat și investește inteligent!

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi zilnic informații cu privire la evenimentele care influențează piețele de capital, analize de piață, articole și alte materiale pregătite de către experții Goldring.


This will close in 0 seconds

SSIF GOLDRING SA