fbpx

SSIF GOLDRING SA

Trendul zilei 11.01.2021

Evenimente Interne

Indicele BET a adus investitorilor un randament de 3,5% în prima săptămână a anului 2021, întrecând pragul psihologic de 10.000 de puncte, un record post-pandemie. Cea mai performantă acțiune din componența indicelui a fost Transelectrica (TEL), care a înregistrat un avans de 7,8%, fiind urmată de OMV Petrom (SNP), care a înregistrat o creștere de 7,3%. Podiumul este completat de către Fondul Proprietatea (FP), cu o evoluție pozitivă de 5,2%. De asemenea, din rândul celor 17 acţiuni care intră în structura indicelui BET, doar una a fost pe minus în prima săptămână din 2021. (zf.ro)

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat o creștere de 5,5% în ședința de vineri, atingând astfel un maxim istoric de 1,525 lei/acțiune. Capitalizarea companiei ajunge astfel la aproape 11 mld. de lei. Ultimul maxim înregistrat de acţiunile companiei a fost atins pe 30 decembrie 2020, acesta fiind de 1,45 de lei/acțiune. (zf.ro)

Investitorii au tranzacţionat vineri la Bursa de la Bucureşti titluri de stat Fidelis în valoare de 23 de milioane de lei, unul dintre cele mai ridicate rulaje de la listarea din august şi decembrie 2020 încoace, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB. Cea mai mare parte a rulajului a fost asigurat de tranzacţii cu titluri de stat R2512AE, scadente în 5 ani şi cu o dobândă anuală de 1,85%, unde investitorii au schimbat un număr de 40.022 de instrumente în 31 de tranzacţii, pentru 19,93 milioane de lei. (zf.ro)

Evenimente Externe

Gigantul chinez de internet Baidu a format un parteneriat strategic cu producătorul de automobile Geely pentru a crea o companie independentă de vehicule electrice. Producătorul auto Geely va fi responsabil pentru fabricarea vehiculelor, în timp ce compania Baidu se va concentra pe partea de software și tehnologie pentru noua mașină. Baidu, cu sediul la Beijing, va fi acționarul majoritar, în timp ce producătorul auto chinez Geely va prelua o participație minoritară, conform unei surse. Acțiunile companiei Geely (0175) cotate la Hong Kong au crescut ușor cu 0,45% luni, după ce au crescut aproape 20% în ședința de vineri. Acțiunile cotate în SUA ale companiei Baidu (BIDU) au crescut cu peste 15% vineri. (cnbc.com)

Acțiunile Tesla (TSLA) au ajuns la un nou maxim istoric în ședința de tranzacționare de vineri, valoarea de piață a companiei ajungând la 834 mld. de dolari. În sesiunea anterioară, valoarea de piaţă a Tesla a depăşit 774 miliarde de dolari, devenind a cincea cea mai valoroasă companie listată pe Wall Street, întrecând Facebook (FB). (investing.com, zf.ro)

Hyundai Motor (005380) și Apple Inc (AAPL) intenționează să semneze un parteneriat pentru producția de mașini electrice autonome până în martie și să înceapă producția în jurul anului 2024 în Statele Unite, a informat duminică ziarul local Korea IT News. Reuters a raportat luna trecută că Apple merge mai departe cu tehnologia auto autonomă și își propune să producă un vehicul de pasageri care ar putea include propria sa tehnologie pentru baterie. La momentul redactării acestei știri, prețul acțiunii Hyundai era în creștere cu aproape 9%. (reuters.com).

In Focus

BVB:
TEL, SNP, FP, R2512AE

Extern:
AAPL, TSLA, BIDU – simbol care poate fi tranzacționat prin intermediul Goldring


Newsletter Goldring

Aboneaza-te la Newsletterul Goldring si fii in contact cu tot ceea ce conteaza.



Newsletter Goldring Abonează-te la Trendul Zilei și fii în contact cu tot ceea ce contează.

BVB
BET10,144.771.56%
BET-XT898.061.17%
BET-FI43,791.99 1.25%
BET-NG722.550.40%
BET Plus1,514.80 1.54%

Top 10 Tranzacționate BVB
SIMBOLPRETVARIATIE% DIN VALOAREA TOTALĂ
FP1.52505.54%16.35%
M11.0000-3.51%12.95%
SNP0.39000.52%10.24%
SNG28.70000.35%5.58%
EBS128.50001.18%5.33%
TLV2.27500.66%4.23%
SIF21.2350-1.98%3.50%
TEL27.60000.73%2.92%
WINE22.4000-0.44%2.67%
SNN18.20000.00%2.47%

 


Extern
DOW 3031,097.970.18%
VIX21.56-3.62%
S&P 5003,824.680.55%
NASDAQ13,201.981.03%
DAX14,049.530.58%
WIG202,072.740.07%
BUX44,393.211.12%
NIKKEI28,139.032.36%
SHANGHAI3,532.11-1.06%

Obligațiuni
SUA 10Y1.119%
SUA 5Y0.487%
SUA 2Y0.139%
Canada 10Y0.815%
Germania 10Y-0.532%
Franța 10Y-0.327%
Japonia 10Y0.035%
Hong Kong 10Y0.809%
RO 10-YR2.940%
RO 5-YR2.540%
RO 2-YR2.210%

 


Dobânda de referință
România1.50%
SUA0.00%-0.25%
UE0.00%
Japonia-0.10%
China4.35%

Mărfuri
Aur1,845.700.54%
Argint24.9271.21%
Petrol Brent55.15-1.48%
Cupru3.6088-2.22%

Cursuri_valutare
EUR/RON4.8658 RON0.07%
USD/RON3.9915 RON0.29%
GBP/RON5.3936 RON-0.06%
EUR/USD1.2187 USD-0.24%

SURSE: BVB.RO, INVESTING.COM,ZF.RO

 
 
 
Disclaimer

Informaţiile cuprinse în acest raport au scop informativ și nu reprezintă recomandări de a cumpăra sau a vinde valori mobiliare prezentate, ci oferă informaţii şi opinii care să faciliteze luarea unei decizii în mod independent de către fiecare investitor în parte. Opiniile exprimate în analiză reflectă cu acuratețe propriile convingeri despre instrumentele financiare prezentate. În luarea deciziei de a investi în instrumentele financiare prezentate, investitorii trebuie să se bazeze pe propria analiză, inclusiv a avantajelor şi riscurilor implicate în conformitate cu Documentul de prezentare al GOLDRING SA SSIF pe care îl pot accesa aici

Informaţiile prezentate în acest raport nu reprezintă garanţie pentru obţinerea unor profituri şi societatea Goldring SA şi/sau autorii raportului nu îşi asumă răspunderea pentru deciziile de investiţie bazate pe aceste informaţii. Autorii acestei analize atestă faptul că nu au fost remunerați direct sau indirect pentru a exprima opiniile și recomandările din acest document. Preluarea informaţiilor din acest raport este permisă cu condiţia obligatorie a prezentării sursei informaţiilor preluate.

SSIF GOLDRING SA