Cum să aduni informații valoroase despre companii?!

Cu siguranță ai auzit că informația este cheia investițiilor de succes. Ei bine, pentru a te ajuta să investești inteligent, îți spunem în continuare pe ce să îți concentrezi atenția când vine vorba de companiile în care ești tentat să investești.

Pentru început, studiază rapoartele publicate de companie

O companie listată la Bursa de Valori este obligată să emită documente care să ofere o imagine clară asupra cifrelor. Documentele emise de o companie sunt foarte importante, deoarece conțin detalii precum cifra de afaceri, profitul sau pierderile înregistrate, dar și interpretarea acestor cifre din partea conducerii companiei. Printre documentele pe care trebuie să le urmărești se numără, rapoartele trimestriale, semestriale, respectiv raportul anual. Acestea sunt esențiale când îți culegi informațiile referitoare la o companie, deoarece îți pot oferi o imagine a beneficiilor tale ca acționar în cadrul afacerii.

Pe lângă acestea, intermediarii, printre care și Goldring, realizează la rândul lor rapoarte de analiză, respectiv actualizări ale acestora. Există două tipuri de analiză: fundamentală și tehnică. Analiza fundamentală vizează rezultatele financiare, respectiv evenimentele esențiale cu scopul determinării oportunităților de investiții în diferite companii, pe când analiza tehnică arată momentul oportun intrării la cumpărare, analizând graficele aferente fiecărei companii.

În cadrul companiilor de pe piața americană, sunt esențial de urmărit raportul 10-K și raportul 10-Q. Raportul 10-K este printre cele mai importante și mai cuprinzătoare documente. Acesta este emis anual și conține atât informații generale despre o companie, cât și detalii precum riscurile la care este expusă și strategiile pe care le abordează. Pe lângă acestea, raportul pune la dispoziția investitorilor situații financiare anuale auditate și retrospectiva managementului asupra situațiilor financiare. Acest document este complex, poate avea câteva sute de pagini, însă informația prezentată este foarte importantă. Alocă-ți timp suficient să îl parcurgi în totalitate și fii atent la detalii.

Raportul 10-Q diferă de 10-K prin frecvența cu care sunt publicate. Raportul 10-Q este publicat trimestrial, adică o dată la trei luni. Acest raport conține mai puține detalii, însă acestea pot fi foarte importante, fiind actualizate mai des. Fiind publicat o dată la trei luni, acest raport este mai puțin stufos. Merită să îl citești pentru a fi la curent cu informațiile actualizate de la un trimestru la altul.

Pe lângă elementele menționate mai sus, poți afla informații utile despre o companie printr-o simplă căutare pe internet. Astfel, poți găsi site-ul firmei, știri, comunicate de presă, dar și evoluția pe piața de capital a cotației. Urmărește site-ul companiei, deoarece acolo sunt publicate în timp util cele mai relevante informații. Nu uita să verifici site-urile oficiale ale burselor, precum cel al Bursei de Valori București – în cazul companiilor românești, dar și cele mai importante site-uri de presă financiară.

După ce te-ai documentat cu informațiile oferite de către companie, e timpul să consulți și perspective din exterior. Din acest motiv, noi te sfătuim să ai în vedere opiniile analiștilor, însă, nu uita că decizia finală trebuie să îți aparțină.

Analiștii noștri îți pun periodic la dispoziție analize fundamentale ale companiilor de interes de pe piața românească de capital.

Pentru a rămâne la curent cu tot ce mișcă în piața de capital, abonează-te la Newsletterul Goldring și urmărește Trendul Zilei.

Dacă vrei să afli care este scopul companiilor care se listează bursă, ți-am pregătit un articol pe această temă.

 

Andreea Orosfoian