Equinix – locul unde oportunitățile se întâlnesc

Equinix este o companie americană multinațională fondată în 1998, cu sediul în Redwood City, California. Cu ce se ocupă? Pe scurt – asigură conectarea companiilor cu partenerii și clienții din întreaga lume, prin platforme și infrastructura pentru centrele de date, de înaltă performanță, echipate cu ecosisteme dinamice și o gamă largă de rețele.

Equinix operează pe 40 de piețe strategice, peste 5 continente, deține peste 145 de centre de date și investește continuu în extinderea platformei sale pentru a stimula creșterea bazei de clienți. Printre colaboratorii cei mai importanți ai Equinix se numără Amazon, Apple, AT&T și Facebook. De asemenea,  platforma Equinix conectează peste 4.000 de întreprinderi, în cloud, conținut digital și companii financiare, inclusiv peste 680 de furnizori de servicii de rețea pentru a-i ajuta să își dezvolte afacerile, să îmbunătățească performanțele aplicației și să-și protejeze activele digitale vitale.

Pe bursă, Equinix este considerată o companie de tip growth (creștere), a cărei afaceri generează creșteri peste nivelul economiei, și tinde să opteze pentru reinvestirea profiturilor obținute pentru expansiune. Compania a investit peste 25 mld. dolari de la fondare în rețeaua de centre de date și dezvoltarea ecosistemului, care asigură interconectarea rapidă și sigură a clienților. În ciuda expansiunii rapide, Equinix are o politică stabilă de distribuire a dividendelor, oferind investitorilor randamente de 1,5-2% pe trimestru. Contrar trendului general al evoluției acțiunilor din piața americană, acțiunile Equinix au înregistrat o creștere de 17,8% de la începutul acestui an.

Știați că…

  • În anul 2015 conducerea companiei a decis convertirea companiei la statutul de Fond de investiții imobiliare (sectorul REIT) pentru a obține avantaje din punct de vedere fiscal.
  • Acțiunile companiei au crescut cu +18% anul acesta, peste performanța S&P care a scăzut cu -14% în aceeași perioadă.

 

Găsești analiza tehnică a evoluției acțiunilor Equinix în secțiunea: https://www.goldring.ro/analize, căutând simbolul EQIX.

Dorești să investești și tu în acțiunile Equinix și să profiți de evoluțiile viitoare ale acesteia?

Nimic mai simplu: https://www.goldring.ro/signup

(surse:Wikipedia.org, Equinix.com, finance.yahoo.com, https://www.cbronline.com/what-is/what-is-equinix-4967589/)

0 0 vote
Article Rating
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments