Hedging și riscul de a pierde bani

Operațiunea de hedging este una din cele mai utilizate metode de protecție a capitalului. Această operațiune de acoperire a riscurilor presupune angajarea unei poziții pe piața futures (long sau short), diametral opusă cu cea de pe piața spot. Hedgingul este o asigurare contra riscului de volatilitate a prețurilor.

Fondul de hedging (hedge fund)

Este un fond de investiții speculativ care investește într-o varietate de active. Adesea folosește tehnici complexe de construcție a portofoliilor și de gestionare a riscurilor. Acesta este administrat de o societate de administrare a investițiilor. Fondurile de hedging sunt, în general, diferite de fondurile mutuale fiind puse la dispoziție doar anumitor investitori calificați sau instituționali. Nu pot fi oferite publicului larg.

Denumirea de “fond de hedging” (to hedge = a acoperi) provine de la faptul că, adesea, aceste fonduri utilizează strategiile long și short pentru acoperirea riscului de piață (long/short este o strategie de investiții în acțiuni care mizează pe creșterea sau pe scăderea acestora in viitor). Deși fondul de hedging există de mai multe decenii, în special pe piața americană, acestea s-au dezvoltat din ce în ce mai mult o dată cu creșterea complexității strategiilor investiționale. În prezent, aceste fonduri administrează peste 3.000 mld de dolari.

Strategii de hedging

Strategia de tip Long Hedge se aplică împotriva creșterii prețului produselor sau a creșterii cursului valutei care se doresc a fi cumpărate.

Strategia de tip Short Hedge se aplică împotriva scăderii prețului produselor care se doresc a fi vândute sau împotriva deprecierii valutei care urmează a fi încasată.

Prin operațiunile de hedging te protejezi împotriva riscului valutar, a corecțiilor de pe piața bursieră, dar și a volatilității prețului materiilor prime. Acestea au și un cost care este reprezentat de plata unei prime sau a unei marje pentru achiziționarea contractelor futures.

Cine poate folosi hedging-ul?

Hedgingul poate fi folosit atât de companii cât și de persoanele fizice și este de două feluri: valutar și de portofoliu.

Hedgingul valutar

Este folosit atât de companiile importatoare cât și de cele exportatoare. Prin hedging se protejează împotriva deprecierii monedei naționale care afectează negativ plățile externe ale importatorilor, iar aprecierea acesteia influențează negativ încasările externe ale exportatorilor. Între momentul încheierii tranzacției și plata efectivă, volatilitatea cursului valutar poate afecta profitabilitatea societăților.

Hedgingul valutar presupune angajarea unei poziții pe piața futures opusă față de poziția deținută pe piața cash (spot) pentru a înlocui temporar o tranzacție care urmează să fie făcută pe piață cash (spot), ca protecție împotriva riscului ca prețul să aibă o evoluție nefavorabilă pe piața cash. Cei care fac hedging prin achiziționarea de contracte futures cu valoarea egală cu suma tranzacției valutare pe care doresc să o facă în viitor, se asigură practic de fixarea cursului de schimb la valoarea dorită. În schimbul acestei asigurări se va plăti o primă care reprezintă valoarea contractelor futures.

Hedgingul de portofoliu

Reprezintă acțiunea de protejare a portofoliului împotriva unor evoluții nefavorabile ale activelor deținute. Hedgingul te poate proteja atunci când valoarea activelor pe care le deții se depreciază, iar tu nu vrei să renunți la ele. În această situație, poți înregistra profitul de pe piața spot vânzând cantitatea echivalentă pe piața futures. În felul acesta, îți conservi valoarea capitalului investit în timpul perioadelor de corecție a prețurilor.

Warren Buffett, al doilea cel mai bogat om din lume în anul 2017, spunea că: ,,Gândește-te la bani ca la un joc pe care îl ai de jucat multă vreme de acum încolo”. O viziune pe termen lung a banilor este esențială, iar riscul de a pierde bani poate fi minimizat sau chiar evitat.

Pe lângă hedging, diversificarea este o modalitate aleasă de foarte mulți investitori pentru a-și proteja portofoliul de active. Aceasta se bazează pe principiul „Nu-ți pune toate ouăle în același coș!”

Îți dorești să investești, însă nu știi cât de intuitivă este platforma de tranzacționare și îți este teamă să nu pierzi bani din greșeli de utilizare ale acesteia?

Poți testa acum strategiile de hedging și nu doar, deschizând un cont demo de tranzacționare Goldring. Învață și tu să investești fără riscuri alături de Goldring!