Obligațiuni Corporative-partea I

Obligațiunile corporative sunt instrumente financiare emise de către instituții din sectorul privat cu scopul de a strânge finanțarea necesară desfășurării activității, extinderea afacerii sau pentru anumite achiziții/fuziuni. În mod convențional, cele mai multe obligațiuni corporative sunt emise pe termen mediu sau lung, însă foarte rar se întâmplă ca o emisiune să depășească 20 de ani. Deși este în interesul companiei să emită obligațiuni pe o perioadă atât de îndelungată, foarte puține companii ar reuși să încheie cu succes o asemenea ofertă în zilele noastre. În vremurile de dinaintea celui de al doilea război mondial era posibil pentru o companie să se finanțeze cu obligațiuni emise cu maturități de 100 de ani sau chiar mai mult, dar odată cu renunțarea la sistemul Bretton Woods și trecerea la monede fiduciare din 1971 au devenit tot mai comune ratele mai ridicate ale inflației și cele ale dobânzilor, astfel investitorii (în special cei de retail) preferă să dețină în portofolii obligațiuni cu maturități relativ scăzute pentru a-și proteja capitalul. Rata dobânzii pentru obligațiunile corporative este mai ridicată decât pentru obligațiunile guvernamentale deoarece se consideră că au un grad de risc mai ridicat, chiar și pentru companiile care au un rating de credit foarte bun. Factorii luați în calcul la stabilirea ratei dobânzii sunt durata emisiunii, rating-ul emitentului, moneda, rata dobânzii bancare, rata inflației și perspectivele economico-sociale. Deținerea de obligațiuni corporative îl expune pe investitor la anumite riscuri precum:

  • Riscul de credit: este riscul ca societatea emitentă să nu aibă capacitatea de a-și onora plățile dobânzilor sau principalului. Emitentul poate obține un rating de credit de la o instituție specializată pentru evaluarea acestui risc.
  • Riscul de rată a dobânzii:  Prețul obligațiunilor va scădea în momentul în care rata dobânzii de piață va crește, astfel investitorii sunt expuși la acest risc. Coeficientul de corelație dintre obligațiune și rata dobânzii de piață este dat de maturitate și cupon. Obligațiunile cu o maturitate mai lungă sunt mai expuse riscului de modificare a ratei dobânzii, din acest motiv și randamentul oferit investitorilor va fi mai ridicat față de obligațiunile cu o maturitate mai redusă pentru a compensa acest risc.
  • Riscul de inflație: Inflația este creșterea generală a prețurilor bunurilor și serviciilor care duce la scăderea puterii de cumpărare. Datorită inflației, cantitatea de bunuri și servicii ce va putea fi cumpărată cu banii primiți din cuponul obligațiunii și principal va fi mai mică.
  • Riscul de lichiditate: este riscul ca deținătorul unei obligațiuni să nu poată să vândă cantitatea dorită la un preț corect (estimat de rata cuponului și bonitatea companiei)
  • Riscul de răscumpărare: Prin documentul de ofertă, unele companii pot insera clauze de tip „call” sau „put” în cadrul emisiunii. Opțiunea „call” îi oferă posibilitatea emitentului să răscumpere obligațiunile înainte de maturitate, această opțiune a emitentului reprezintă „riscul de răscumpărare”(eng. Call risk) pentru investitor. De exemplu, o emisiune de obligațiuni corporative cu o maturitate de 10 ani poate oferi opțiunea emitentului în orice moment după primii 5 ani.  Dacă emitentul exercită opțiunea va trebui să plătească înapoi principalul către investitori și va înceta să mai plătească dobânzi.  Motivul pentru care o companie alege să își exercite opțiunea  este scăderea ratei dobânzii de piață ceea ce îi permite să se refinanțeze la costuri mai reduse. În același timp este posibil ca investitorul să nu-și poată reinvesti capitalul într-un plasament cu un randament și grad de risc similar. De obicei o obligațiunile corporative cu o opțiune de răscumpărare anticipată sunt emise pe o perioadă mai lungă de timp și oferă o rată a cuponului mai mare.
  • Expunerea la toate aceste riscuri poate fi redusă prin diversificarea portofoliului pe diferite clase de active (obligațiuni, acțiuni, numerar și alte instrumente financiare) și, de asemenea, prin diversificarea tipurilor de obligațiuni deținute după maturitate, sectoare de activitate ale emitentului și rating-ul acestora. În funcție de anumite circumstanțe individuale, un investitor poate ca în schimbul deținerii directe a obligațiunilor să investească într-un fond mutual sau un ETF care investește cu precădere în obligațiuni.
  • -va urma-
5 1 vote
Article Rating
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments