Pasul 2: Obiective

Studiile arată că persoanele care își definesc obiective clare avansează mult mai repede în toate ariile vieți, decât cei care nu-și stabilesc asemenea obiective. Totodată, cei care își consemnează obiectivele ajung la rezultate mult mai repede și cu rezultate mult mai bune față de restul.

În atingerea independenței financiare este foarte importantă stabilirea unui obiectiv, dar e la fel de important să ne atașăm emoțional de obiectivul nostru, fiindcă dacă rezultatul final nu trezește emoții pozitive în noi, cel mai probabil vom renunța pe drum la atingerea lor. Probabil cel mai bun exemplu despre care am citit era despre un domn care fuma 2 pachete de țigări zilnic, și când s-a hotărât să se lase de fumat, a decis ca în loc de țigări să cumpere argint de la amanetul de la parterul blocului în care locuia. El spunea că avea o motivație suplimentară când vedea transformarea fumul în metal prețios, apoi a început să economisească și mai mult, astfel încât să cumpere și mai mult argint. Fiecare individ este motivat altfel, unii vor să își permită cât mai multe lucruri, în timp ce alții vor să fugă de sărăcie. Important pentru noi este să știm de ce ne dorim independența financiară, fiindcă doar dacă vedem luminița de la capătul tunelului vom avea puterea și determinarea necesară să mergem înainte.

Pentru atingerea unui obiectiv avem următoarea formulă[1]:

I > V > O > P > A > R

Ce spune mai exact formula de mai sus?

Insatisfacție: primul lucru care determină dorința de schimbare este nemulțumirea față de situația actuală. Dacă suntem mulțumiți de cât câștigăm, de mașina,de casa pe care o avem, dacă suntem mulțumiți de viața pe care o ducem nu ne vom dori o schimbare și nu are rost să ne propunem o schimbare, fiindcă nu ne vom ține de ea.

Vis: odată cu nemulțumirea, ne vom dori mai mult, vom începe să visăm. Vom dori un salariu mai mare, o altă mașină, o altă casă, etc. Important este să știm exact ce ne dorim, cât mai în detaliu, ce suma vrem să câștigăm, ce mașină ne dorim, ce culoare, model, an fabricație etc. O unealtă practică pentru vizualizarea și conștientizarea viselor este Dreamchart-ul. Întocmește-ți un Dreacmhart și pune-l într-un loc ușor de vizualizat zilnic.

Walt Disney spunea „Dacă poți visa un lucru, însemnă că îl și poți face”.

Obiectiv: pentru orice vis ne trebuie un termen limită, până când vrem să atingem obiectivul setat. Fără un termen precis întotdeauna vor interveni alte urgențe și visul va fi lăsat în urmă, urmând ca în timp să renunțăm la el.

Plan: ce trebuie să faci pentru a-ți îndeplini visul? Până când? Care va fi recompensa când îți îndeplinești planul? Ce lucruri noi trebuie să facem pentru a ne atinge obiectivele? Pentru a le atinge, ce fel de abilități noi trebuie să ne însușim? În final recompensa va fi elementul care ne va motiva pentru a merge înainte și a ne aduce planul la bun sfârșit.

Acțiune: știm ce vrem, știm ce trebuie să facem pentru a ne duce la îndeplinire planul, urmează implementarea acestuia. În această fază eșuează cei mai mulți. Acesta este momentul să ieșim din zona noastră de confort și să ne concentrăm toate puterile într-o anumită direcție. Poate aceasta este cea mai dificilă dintre toate, acesta este momentul în care trebuie să ne înfruntăm cu toate greutățile drumului pe care dorim să îl parcurgem, să renunțăm la obiceiurile vechi, neproductive și să dăm cel puțin 101% pentru a obține rezultatele dorite.

Toate aceste etape de mai sus trebuie să fie mai puternice decât Rezistența la schimbare. Prin natura noastră, dorim întotdeauna ceva mai mult, dar ne este greu să ieșim din zona noastră de confort. La început rezistența la schimbare este foarte mare, însă acesta va scădea în timp, dacă suntem consecvenți în a ne ține de plan. De aceea visul trebuie să fie cât mai personal și motivant pentru a putea înfrunta rezistența la schimbare.

Booker T. Washington spunea “Succesul se măsoară nu prin ceea ce a realizat cineva, ci prin obstacolele pe care a trebuit să le depășească.”

Recomandările de cărți de săptămâna aceasta: Lóránd Soares Szász “De la grădinar la business coach“ și Zig Ziglar „De la bine la excelent“.

 

Demeter György,

Broker Goldring

[1] Lóránd Soares Szász www.uprizers.ro – Fast Track către antreprenorial