Tensiuni la granița Rusia – Ucraina. Implicații economice.

Tensiunile continuă pe măsură ce Rusia și Statele Unite nu au reușit să ajungă la un numitor comun în urma ultimelor negocieri. Recent, Rusia a realizat concentrări importante de trupe la granița cu Ucraina, motivând că aceste deplasări de unități pe propriul teritoriu nu ar trebui să fie un motiv de alarmă pentru alte țări. Aceasta a susținut în repetate rânduri că nu va ataca sau invada Ucraina, însă a ținut să menționeze că observă sprijinul militar din ce în ce mai ridicat primit de Ucraina din partea NATO, care ar putea reprezenta o amenințare la adresa propriei sale securități.

De cealaltă parte, Ucraina susține că apropierea de NATO nu ar trebui să țină cont de părerile Rusiei și că aceasta din urmă urmărește destabilizarea Ucrainei. Președintele Volodymyr Zelensky a îndemnat poporul să fie calm și a precizat că statul ucrainean este pregătit pentru orice, respectiv că este de părere că anul acesta va trece fără război cu Rusia.

Atât NATO, cât și State Unite ale Americii urmăresc cu atenție evoluția situației. Statele Unite și Uniunea Europeană au anunțat deja că pregătesc sancțiuni economice dure în cazul în care Rusia va încălca teritoriul Ucrainei.

Descarcă și citește analiza completă la link-ul de mai jos.

Tensiuni la granița dintre Rusia și Ucraina. Implicații economice.

Descarcă Gratuit

Send download link to:

Sunt de acord cu politica de procesare a datelor și abonarea la Newsletterul Goldring. Vă puteți dezabona oricând.