Adiss obține 6,36 mil. lei finanțare

Astăzi, 11 iunie, s-a desfășurat plasamentul privat demarat de ADISS prin Goldring. În cadrul ofertei au fost emise 4.240.000 acțiuni, acestea având o valoare totală de 6.360.000 lei, prețul ofertei fiind de 1,5 lei/acțiune. Valoarea nominală a acțiunilor este de 0,5 lei/acțiune. Oferta a fost suprasubscrisă de 3,64 ori în mai puțin de 3 ore, coeficientul de alocare pro-rata fiind de 0,2750500003. La ofertă au participat 149 investitori de retail și 5 investitori profesionali, care vor deține 25% din capitalul social.

Cine este Adiss?

Adiss este o companie românească specializată în ingineria epurării apei. Are o vechime de peste 28 de ani, oferind clienților români soluții complete, care se adaptează nevoilor acestora.

Adiss se situează printre singurii producători români de stații compacte și de echipamente de proces, oferind soluții de proiectare, dezvoltare, de gestionare a proiectelor, de consultanță și mentenanță, sub conceptul de ,,end-to-end solutions”. Astfel, gama de produse Adiss integrează soluții complete, de la consultanță și implementare la servicii de mentenanță.

Pentru că mediul înconjurător se schimbă constant, Adiss contribuie la viitorul sustenabil al României, prin rezolvarea provocărilor în ceea ce privește apa.

Compania asigură soluții personalizate pentru:

  • Tratarea reținerilor și a apei rezidențiale, industriale și municipale;
  • Energie verde: recuperarea energiei termice pentru clădiri verzi, reutilizarea apei folosite;
  • Potabilizarea apei de suprafață și a celei subterane;
  • Tratarea apei din bazine de înot, din parcuri acvatice sau a apei termale;
  • Tratarea nămolului: pretratare, îngroșare, igienizare, uscare, incinerare;
  • Tratarea apei industriale utilizată în abatoare, berării, fabrici de hârtie, în industria celulozei, în industria textilă și a pielăriei, în prelucrarea deșeurilor organice, minerale sau de plastic;
  • Rețele pluviale și menajere: site pentru canalizare, echipamente de control al debitului.

Conform Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, toate localitățile din România trebuie să se alinieze la cerințele europene privind infrastructura de canalizare. Astfel, fiecare gospodărie sau fiecare unitate industrială trebuie să deverseze apa uzată într-un sistem de canalizare în anumite limite de calitate. Din rețeaua de canalizare, apa uzată trece printr-o stație de epurare care are rolul de a o curăța pentru a putea fi deversată într-un emisar, precum un râu. Adiss, lider pe piața națională de epurare a apei, este o societate care, pornind de la un nucleu de tehnologie, poate acționa pe piața apei din mai multe perspective:

  • În calitate de antreprenor general, caz în care participă la licitații publice pentru lucrări ample de infrastructură și își asumă întreg procesul de implementare sau de reabilitare a stațiilor de epurare;
  • În calitate de subantreprenor lucrări mecanice și electrice sau acționând ca producător și ca furnizor de echipamente pentru societățile care au câștigat lucrări majore de infrastructură;
  • În calitate de furnizor de servicii post-vânzare.

Mai jos se poate observa poziția financiară a companiei din 2017 până în anul 2020.

POZIȚIA FINANCIARĂ 2017201820192020
Active imobilizate19.670.04022.321.19623.234.68012.742.526
Stocuri23.001.84924.994.18928.982.46830.353.109
Producția în curs de execuție7.790.96111.327.28713.551.14416.283.305
Creanțe15.712.65511.498.44812.957.39218.729.134
Casă și conturi la bănci845.05299.045730.502114.566
Active circulante39.559.55636.591.68242.670.36249.196.809
TOTAL ACTIV59.275.45359.164.84266.046.67162.092.710
Datorii pe termen scurt31.638.56828.491.39734.163.18840.996.238
Datorii pe termen lung905.7693.955.8405.042.3601.930.413
TOTAL DATORII32.544.33732.447.23739.205.54842.926.651
provizioane111.438
Venituri din avans202.258
Capitaluri proprii – TOTAL26.417.42026.717.60526.841.12319.166.059

În tabelul următor se poate observa performanța financiară a companiei începând cu anul 2018, până în 2020.

PERFORMANȚA FINANCIARĂ201820192020
Cifra de afaceri netă21.852.96821.900.49440.439.375
Venituri de exploatare27.116.64826.018.77342.416.400
Cheltuieli de exploatare25.174.17224.622.00140.181.493
Profitul din exploatare1.942.4763.396.7722.234.907
Venituri financiare25.62110.8996.564
Cheltuieli financiare1.362.089889.1061.429.315
Rezultatul financiar(1.336.468)(878.207)(1.422.751)
Venituri totale27.142.26926.029.67242.422.964
Cheltuieli totale26.536.26125.511.10741.610.808
Profitul sau pierderea brut(ă)606.008518.565812.156
Impozitul pe profit268.123119.802154.655
Profitul sau pierderea net(ă) a exercițiului financiar337.885398.763657.501

Piața

Piața-țintă a companiei constă în: companii locale și regionale de apă, societăți din domeniul construcțiilor (companii care desfășoară activități ce implică construcția de stații de epurare sau reabilitarea acestora), producători industriali (societăți private care în activitatea lor poluează peste limitele admise apa descărcată în rețeaua de canalizare sau direct în efluent).

Analiza SWOT

Printre punctele forte ale companiei, putem aminti faptul că este lider pe piața epurării apei din România, cu o echipă specializată. De asemenea, Adiss are un parteneriat de 20 de ani cu Huber, liderul global în ceea ce privește producția de echipamente de proces pentru epurarea apei. Compania are o ofertă completă de soluții sustenabile, echipamente și servicii.

Când vine vorba de punctele slabe, Adiss are o lichiditate redusă generată de termene de încasare îndepărtate, proiectele fiind dependente de alte programe de finanțare și de bugete locale. Pe lângă asta, există riscul decalării termenelor de execuție a proiectelor aflate în diferite stadii ca urmare a tipologiei proiectelor.

Oportunitățile în ceea ce privește serviciile companiei vizează reducerea amprentei de carbon și eficientizarea energetică. Este posibilă creșterea profitabilității prin optimizarea proceselor interne, dar și valorificarea oportunităților de finanțare oferite de piața de capital.

Amenințările la care poate fi expusă compania vizează dependența de programele de finanțare ale autorităților locale, întârzierea licitațiilor publice sau insuficiența fondurilor proprii pentru asumarea proiectelor majore de infrastructură.

Ce urmează pentru Adiss?

Planul dezvoltării afacerii cuprinde următoarele obiective:

  1. Crearea unui business unit de proiectare și consultanță tehnologică pentru lucrări de infrastructură apă cu accentul pe noi tehnologii orientate spre îmbunătățirea calității apei și reducerea amprentei de carbon.
  2. Extinderea pe piața tratării apei, adiacent cu consolidarea unei poziții dominante pe piața epurării.
  3. Crearea unui business unit pentru vânzarea online de produse destinate îmbunătățirii calității apei.
  4. Continuarea procesului de digitalizare completă a activităților companiei.

Pentru atingerea acestor obiective vor fi folosite sursele de finanțare atrase de pe piața de capital. În condițiile unei piețe cu potențial ridicat de creștere datorată absorbției de fonduri europene pentru infrastructura de apă uzată, obiectiv comunitar prioritar la nivel european și național pentru următoarea decadă, Adiss este pregătit pentru a consolida o poziție dominantă pe piața apei din România.

Adiss, în calitate de emitent, urmează să facă demersurile necesare admiterii la tranzacționare a acțiunilor nou emise pe piața AeRO administrată de Bursa de Valori București.

Abonează-te la Newsletter pentru a fi la curent cu tot ce mișcă în piața de investiții!

 

Andreea Orosfoian


Ce face plasamentele private să fie mai atractive?

De obicei, în documentul de ofertă sunt stabilite perioade de 2-3 săptămâni pentru desfășurarea unui plasament privat, dar experiența ultimilor ani ne arată că acestea sunt închise în primele zile de la deschiderea plasamentului.

Când e bine să subscrii în cadrul unui plasament privat?

Momentul oportun pentru a subscrie este la începutul sau la finalul perioadei.

Suprasubscrierea plasamentului privat arată multiplul cu care s-a depășit valoarea totală a subscrierilor, raportat la suma indicată în documentul de ofertă că se dorește a fi atrasă.

Închiderea anticipată și metodele de alocare sunt fie ProRata (proporțional cu valoarea subscrisă din total), fie Primul venit, primul servit.

Plusuri și minusuri asociate modului de subscriere:

  • În cazul unor suprasubscrieri apare nemulțumirea investitorului care a blocat o sumă ridicată de bani și a reușit să cumpere instrumente financiare doar de o parte din capitalul indisponibilizat, capital pentru care a plătit un cost fie prin lichidarea unor depozite, fie prin vânzarea altor instrumente financiare.
  • Acest dezavantaj se poate transforma însă în avantaj. Este posibil ca mesajul suprasubscrierii să se propage pozitiv printre investitori, atrăgând interes pentru companie și crescând potențialul de creștere. Când aceasta este listată, poate atrage un preț mai mare.
  • Suprasubscrierea ridicată reduce riscul de acumulare a unui număr ridicat de titluri în mâinile unui singur investitor, care poate reacționa impulsiv imediat după listare prin vânzări accelerate, ceea ce se traduce într-un preț mai redus.
  • Metoda primul venit primul servit, pentru emitent, aduce avantajul acumulării mai rapide a sumei țintite, în condițiile în care titlurile sunt atractive.
  • Riscul de acumulare a unui procent mai mare în mâinile unui număr redus de investitori poate genera un free float mai redus ulterior listării titlurilor sau chiar opusul, o vânzare mai agresivă.
  • Limitarea sumelor ce pot fi investite în cadrul plasamentului privat poate reprezenta un dezavantaj pentru anumiți investitori.
  • Posibilitatea limitării dreptului de vânzare pentru titlurile dobândite într-un plasament privat, dacă este specific stipulat în documentul de ofertă, poate reprezenta fie un avantaj, fie un dezavantaj.

Independent de forma de subscriere, după listare, evoluția titlurilor este influențată de sentimentul general al pieței și în special de raportările financiare ale companiei emitente. De exemplu, creșterea organică a activității emitentului poate determina o creștere a prețului titlului de valoare, datorită perspectivelor distribuirii unor dividende cu randamente superioare. Totodată, încetinirea activității economice a emitentului poate provoca la rândul ei efecte negative asupra valorii de piață a titlului respectiv. De asemenea, fluctuația prețului este influențată și de factori externi emitentului, precum modificarea politicilor monetare sau fiscale, destabilizarea mediului politic, percepția macroeconomică sau chiar catastrofe naturale, de exemplu declanșarea pandemiei de COVID-19.

Plasamentul privat poate reprezenta o oportunitate pentru tine. Fiecare decizie de a investi sau nu necesită o analiză atentă a beneficiilor și riscurilor aferente fiecărei oferte în parte, dar înainte de asta trebuie să fii ofertat, deci să faci parte din cei 149 de investitori.

Dacă încă nu ești client, deschide-ți un cont de tranzacționare accesând secțiunea Deschidere Cont și solicită brokerului alocat să te informeze despre plasamentele pe care Goldring le va realiza în viitor.


Easy Money #01: DoorDash (DASH)

Bună ziua tuturor și bine ați venit la Easy Money! Știu că mulți dintre voi credeți că bursa este asemenea unui joc de noroc și că nu investiți tocmai din cauza acestei concepții greșite, mai ales când vine vorba de bursa americană.

Vă înțeleg perfect, deoarece și eu gândeam la fel înainte să mă documentez atent și să aflu că nu este întocmai așa/adevărat. Bursa și jocurile de noroc sunt două lucruri total diferite. Când vine vorba de bursă, trebuie să îți faci temele înainte de a investi, altfel este foarte probabil să pierzi.

Poate te întrebi despre ce temă vorbesc?

E simplu. Trebuie să știi două lucruri importante: Ce să cumperi? Când să cumperi?

Pentru a ști ce să cumperi trebuie să verifici fundamentele companiei. Prin asta vreau să spun că trebuie să verifici dacă aceasta este sănătoasă din punct de vedere financiar și dacă are potențial de creștere. Dacă acest pas ți se pare dificil, poți să alegi o companie cunoscută, precum Amazon, Microsoft, Apple și nu numai.

După ce afli ce să cumperi, trebuie să știi când să cumperi.

Ca să răspunzi la această întrebare, trebuie să urmărești graficele tehnice ale companiei și să identifici perioada potrivită pentru a cumpăra. Astfel, ajungem la scopul acestui articol.

Despre ce este acest articol?

  • Identificarea unei zone potențiale de cumpărare
  • Identificarea unei zone potențiale de vânzare
  • Învățarea unor metode de analiză tehnică
  • Posibilitatea de a face bani ușor

Compania de astăzi este DoorDash (DASH)

Profilul companiei:

DoorDash operează platforma logistică cu același nume. Platforma companiei conectează vânzători, consumatori și livratori (Dashers) și oferă opțiunea de ridicare, ceea ce permite clienților să comande în avans, pentru a evita cozile. DoorDash for work oferă posibilitatea comenzilor în grup și servicii de catering pentru businessuri și evenimente. Drive, serviciul de logistică, permite vânzătorilor să îndeplinească cererea deja creată a consumatorilor. DoorDash realizează/procesează plățile printr-un mecanism care gestionează procesarea tranzacțiilor cu cardul de credit. Portalul pentru comercianți permite acestora să urmărească: performanța afacerii lor printr-o serie de indicatori, cât de mult așteaptă un livrator o comandă, acuratețea/corectitudinea comenzii și rapoarte despre creșterea vânzărilor. De asemenea, platforma oferă sprijin logistic în ceea ce privește comenzile locale plasate în cadrul ei. Abonamentul DashPass este un program de membership care oferă consumatorilor acces la comercianți.

Rezumat financiar:

Pe scurt: în primele trei luni ale anului 2021, veniturile înregistrate au fost de 1,08 trilioane de dolari, în creștere de la 362 milioane de dolari. Pierderile nete înregistrate s-au redus cu 15%, ajungând la 110 milioane de dolari. Veniturile arată o creștere a cererii pentru serviciile și produsele companiei, creștere datorată condițiilor de piață favorabile. Pierderea netă scăzută reflectă alte cheltuieli.

Pentru analize amănunțite puteți accesa platforma noastră de tranzacționare destinată piețelor internaționale.

În colțul din stânga sus, vezi găsi: New windowFundamental explorer (aici puteți găsi toate informațiile în ceea ce privește informațiile fundamentale, precum: ratingul analiștilor, informații financiare, comunicate sau știri).

dash

În graficul de mai sus:

  • Liniile negre reprezintă Area of Value (Suport – Rezistență)
  • Linia albastră reprezintă media mobilă de 50 de zile, iar linia verde este media mobilă de 20 de zile.
  • Prețul curent, în data de 8 iunie este de 142,5$.

Este evident că DoorDash a fost într-un trend descendent (avem o serie de lower low și lower high), dar începând cu mijlocul lunii mai, compania a fost într-un trend ascendent (observăm pe grafic o serie de higher high și higher low). Prețul de închidere a fost atât deasupra mediei mobile de 50 de zile, cât și deasupra celei de 20 de zile.

Acțiunea se află în zona de suport.

În final, în graficul de mai jos, acțiunea a început un trend ascendent. Putem observa formațiuni higher high și higher low, iar prețul de închidere a fost deasupra liniei de 50 de zile. Ultima lumânare de pe grafic a creat o formațiune de tip hammer, iar prețul revine la media mobilă de 50 de zile. (un semn de tip bullish)

dash

De exemplu, dacă vei cumpăra cu 142,5$, cu un stop loss de 130$, și vei vinde cu 173$, asta va rezulta într-o rată Risc/Recompensă de 2,35, ceea ce înseamnă că riști 1$ ca să obții 2,35$.

De ce este prețul de vânzare 173$? Deoarece 173$ este zona de rezistență, zonă în care prețul ar putea întâmpina o opoziție care l-ar împinge în jos. În cazul în care prețul trece de 173$, următoarea zonă de rezistență ar fi la 202$.

Înainte de a încheia articolul, aș vrea să mai adaug că DASH a obținut un preț-medie țintă de 165,19$, 9 analiști recomandând cumpărarea acțiunilor, în timp ce 12 analiști recomandă păstrarea în portofoliu (HOLD). Pentru a rămâne la curent cu ratingurile analiștilor, urmărește secțiunea Fundamentals Explorer, din aplicația noastră de tranzacționare destinată piețelor internaționale.

Abonează-te la Newsletterul Goldring pentru actualizări săptămânale, noi rapoarte de analiză și multe altele. Mult succes și investește inteligent!

 

Ahmad Sunbol


Plasamentele private pe înțelesul emitenților

Motivul principal al unui plasament privat este dorința de atrage capital în companie, pentru a profita de o conjunctură favorabilă de piață și pentru a ajunge mai repede la obiectivul propus.

Companiile care caută să atragă capital prin emisiuni de obligațiuni sau acțiuni, au două variante prin care se pot adresa investitorilor: ofertarea instrumentelor financiare public către investitori (IPO/SPO) sau realizarea de plasamente private și adresarea ofertei către un număr maxim de 149 de investitori, adică o ofertă privată.

Avantajele plasamentelor private pentru emitenți

  • Timp redus pentru accesul la capital.
  • Risc redus de popularizare al unui insucces în atragerea de capital.
  • Birocrație redusă în ceea ce privește întocmirea Documentului de ofertă, dar și referitoare la raportări până la listarea instrumentelor financiare pe bursă, neexistând constrângeri din partea reglementatorului pieței (ASF).
  • Posibilitatea finanțării fără garanții.
  • Posibilitatea utilizării banilor atrași pentru a obține o evaluare mai bună în procesul de listare la bursă.
  • Posibilitatea de selectare a unor investitori care înțeleg afacerea împreună cu riscurile și cu oportunitățile asociate și care, în schimbul oportunității de a participa la finanțarea companiei într-un „early stage” al acesteia, vor susține dezvoltarea nu doar financiară, ci și prin sinergii cu alte afaceri în care sunt implicați.
  • Flexibilitate: compania poate urmări moduri diferite de atragere a banilor, cum ar fi emisiunile de obligațiuni, emisiunile de acțiuni, obligațiunile convertibile în acțiuni sau orice alte mixuri între acestea.

Dezavantajele plasamentelor private pentru emitenți

  • În această etapă, posibilitatea de promovare a plasamentului este redusă prin prisma prevederilor legislative care limitează numărul investitorilor la 149. Tocmai această limitare face ca, în general, dimensiunea plasamentelor private să nu fie foarte mare, având în vedere suma minimă care i-ar reveni pentru subscriere unui investitor în cadrul plasamentului (ex. 10.000.000 euro: 149 investitori = 67.114 euro/investitor). Pe măsură ce nevoia de capital crește, companiile sunt îndemnate să se orienteze către Oferte Publice, unde sumele ce pot fi atrase sunt mai mari, având în vedere eliminarea restricțiilor de adresabilitate, ca și număr de investitori.
  • Vânzarea acțiunilor/obligațiunilor cu discount – având în vedere lipsa de lichiditate și faptul că nu sunt listate imediat pe o bursă, investitorii așteaptă de la emitenți, în schimbul banilor investiți, un discount, care să recompenseze riscurile asumate până la listarea instrumentelor financiare achiziționate.
  • Plasamentul privat este mai puțin spectaculos comparat cu un IPO, dar poate fi egal ca și efect în atragerea banilor și în susținerea creșterii companiei emitente.

Prin plasamentele private poți atrage finanțare fie prin acțiuni, fie prin obligațiuni

Prin acțiuni poți strânge bani fără a fi nevoit să rambursezi investitorilor sumele atrase. Câștigul așteptat al acestora provine din aprecierea prețului de piață al acțiunilor sau din distribuirea periodică a profitului realizat de companie sub formă de dividend.

Obligațiunile sunt o formă de împrumut prin care emitentul împrumută capital pentru o perioadă determinată de timp (de obicei câțiva ani), cu o dobândă fixă sau variabilă. Cu toate că acestea au, de obicei, dobânzi mai scumpe decât cele practicate de bănci, ele au siguranța perioadei în care pot beneficia de sumele atrase.

Treci la pasul următor!

Finanțează-ți afacerea prin piața de capital și transformă-ți visurile în realitate alături de Goldring!