Pasul 1: Autocunoașterea

„Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște întregul univers”- inscripție de pe frontispiciului templului din Delphi

Cel mai important aspect înaintea pornirii la drum este procesul de introspecție și evaluare personală. Nu poți începe o cură de slăbire fără să știi câte kilograme ai. Autocunoașterea este primul pas în atingerea independenței financiare. La începutul oricărui maraton, primul aspect avut în vedere este evaluarea stării fizice. În lumea financiară starea fizică este monitorizată printr-un buget personal, care este o radiografie a fluxului de banii care ne intră și ies lunar sau anual din conturi. Bugetul ne arată pe câte picioare financiare stăm, suma și tipul veniturilor, mărimea economiilor și investițiilor, care este averea noastră netă, suma datoriilor (dacă avem), și cel mai important pe ce cheltuim banii. Specialiștii ne recomandă ca bugetul să fie elaborat pe un an, să vedem în ansamblu veniturile și cheltuielile noastre pentru a putea conștientiza cât timp muncim pentru anumite cheltuieli, în acest fel va fi mai ușor de eliminat/reduce și vom fi mai motivați să lucrăm mai mult pentru creșterea veniturilor, active sau pasive.

Dacă până acum nu ai avut un buget personal, probabil te vei încadra mai greu în anumite categorii de cheltuieli decât în altele, dar doar exersând și monitorizând continuu îți vei dezvolta disciplina necesară atingerii țelurilor tale. Mulți au impresia falsă că plătind cu cardul, au extrasul la îndemână și nu au nevoie de un buget, lucru total fals. Extrasul ne arată o faptă deja consumată, în timp ce bugetul este unealta care ne dă controlul asupra banilor, mai exact noi decidem unde se duc banii noștri. Nu trebuie neglijat impactul psihologic pe care îl are bugetul, în special în momentele când suntem tentați să ne abatem de la acesta.

Bugetul are la bază disciplina, dar menținerea disciplinei constă în înțelegerea personalității noastre financiare. Olivia Mellan, psiholog și autoarea cărții „Money Harmony” sugerează faptul că ar exista 4 tipuri de personalități financiare:

  1. Saver (avarul): motto: „cum să dau atât pe …”
  2. Spender (cheltuitorul): motto: „merit și eu …”
  3. Avoider (șovăielnicul): motto: „vedem atunci, lasă că o să fie bine
  4. Money Monk (călugărul financiar): motto: „banul e ochiul dracului

Cunoscându-ți personalitatea, îți vei înțelege mai bine relația cu banii, vei înțelege cheltuielile tale, vei putea învăța deprinderile necesare planificării și executării bugetului și vei avea motivația necesară pentru a-ți crește veniturile.

Cărțile recomandate săptămâna aceasta sunt: Olivia Mellan „Money Harmony” și T. Harv Eker „Secretele minții de milionar”.

Demeter György,

Broker Goldring


Micron Technology, transformarea informației în inteligență

Micron Technology (NASDAQ:MU) este o companie care se ocupă cu producerea mai multor tipuri de memorii de calculator printre care dynamic random-access memory (DRAM) sau negative-AND (NAND) Flash. Compania este al treilea cel mai important producător de memorii DRAM din lume și al patrulea în ceea ce privește memoriile NAND.

Deși majoritatea companiilor din domeniul semiconductorilor au avut parte de creșteri anul acesta, chiar și în contextul pandemiei de Covid-19, Micron nu s-a descurcat la fel de bine.

Cele mai mari îngrijorări vin din cauza prețului pe care Micron îl practică pentru memoriile pe care le produce și cererea de pe piața marilor centre de date care folosesc aceste memorii. Totuși aceste îngrijorări nu își au locul deoarece cererea pentru chip-uri de memorie va fi stimulată de construcția de noi centre de date și de dezvoltarea noii tehnologii 5G.

Așa cum spunea și CEO-ul Micron, telefoanele 5G au nevoie de mai multa memorie DRAM și Flash decât generațiile anterioare, iar asta este un lucru pozitiv pentru companie. Dincolo de telefoane, cererea de memorie DRAM o să depășească în curând oferta așa că prețul ar urma să crească în viitor. În același timp prețul memoriei Flash este pe un trend descendent deoarece competiția din ce în ce mai acerbă de pe piață va face ca oferta sa fie peste cerere. Punctul forte al companiei este că, din punct de vedere tehnologic, Micron are un avantaj în fața competiției deoarece de curând a reușit să își crească rata de profitabilitate în ceea ce privește producerea memoriei de tip DRAM.

Cu puțin timp înainte de asta, analistul Deutsche Bank, Sidney Ho, a retrogradat Micron invocând acumularea de stocuri în centrele de date și scăderea cererii. A doua zi, la un eveniment KeyBanc, CFO-ul companiei a dezvăluit că Micron poate pierde obiectivul de venituri la următorul raport de câștiguri. Interdicția Huawei a fost anunțată puțin mai târziu, iar în timpul unei conferințe BMO ulterioare s-a dezvăluit că interdicția ar putea afecta linia de top a lui Micron cu aproape 10%.

În mijlocul tuturor evoluțiilor de mai sus a existat un fenomen interesant: prețul acțiunilor nu a reacționat la fel de puternic la știri negative precum s-ar fi așteptat investitorii. Cei care au tranzacționat Micron în trecut sunt familiarizați cu scăderile bruște în urma unor știri negative.

După cum s-a dovedit, reacția acțiunilor Micron la știri este influențată de ciclicitatea acestora. În timpul trendurilor ascendente, știrile pozitive au o influență supradimensionată, iar în timpul trendului descendent, știrile negative afectează prețul mai mult. Acest fapt este ilustrat în graficul de mai jos.

micron

Graficul arată evoluția prețului acțiunilor față de prețul estimat al analiștilor. Zonele umbrite reprezintă începutul și sfârșitul trendului, precum și perioada curentă. La sfârșitul ultimului trend, prețul acțiunilor a crescut în ciuda scăderii prețului țintă așa cum o indică zona umbrită pentru perioada curentă. În partea de sus a trendului trecut au existat o mulțime de upgrade-uri extravagante ale prețului țintă, unele ajungând la mai mult de 100$.

Există și alți catalizatori ce ajută compania în acest moment. Au apărut știri despre un parteneriat între Micron și Nvidia pentru a dezvolta următoarea generație de memorie grafice.

Graficul de mai jos compară performanța acțiunilor Micron și Intel, față de acțiunile Nvidia și AMD în ultimele 3 luni. NASDAQ Composite este inclus ca punct de referință.

micron

Micron și Intel reprezintă așa zisele „acțiuni de valoare” în aceste grafic în timp ce AMD și Nvidia sunt acțiunile care se tranzacționează pe baza impulsului. Observați cum „acțiunile de valoare” au avut o evoluție mult mai bună.

Marți seară, după închiderea programului de tranzacționare la bursa din SUA, compania a raportat rezultatele financiare trimestriale, rezultate care au fost peste așteptările analiștilor de pe Wall Street. Câștigul per acțiune a crescut cu aproape 93% față de același trimestru al anului trecut și au urcat la $1.08 deși analiștii se așteptau la $0.99, iar veniturile totale au fost de $6.06 miliarde în comparație cu $5.89 miliarde la cât se așteptau analiștii, ceea ce înseamnă o creștere de 24.4% față de anul trecut.

CONCLUZII

Se pare că există o cantitate excesivă de „bullishness” în jurul acțiunilor Micron, din motive întemeiate. Având în vedere perspectivele pe termen lung, Micron este o companie de urmărit.

Dar există și riscuri ascunse după colț, mediul macroeconomic fiind cel mai mare dintre ele. Există temeri că piața este supra-extinsă și ar putea fi răsturnată, la acestea se adăugă tensiunile dintre SUA și China, impasul asupra stimulului economic suplimentar și alegerile din SUA în sine.

Cu toate acestea, Wall Street are o părere bună despre compania Micron, iar acțiunile ei au o recomandare de cumpărare in rândul a 19 analiști americani cu un preț țintă pentru următoarele 12 luni de $63.5, ceea ce ar însemna o creștere de 25.2%.

 

Dacă ești interesat de tranzacționarea acțiunilor MU și să profiți de evoluțiile viitoare ale acestora, tot ce trebuie să faci este să accesezi pagina de “Deschidere cont / Sign up

 

Dragoș-Mihai Andrei,

Broker Goldring